Kelemen Hunor: „Protecție a minorităților etnice autohtone în interiorul Uniunii Europene”
UDMR susține proiectele care vor îmbunătăți mecanismele de funcționare a Uniunii Europene.
Articol de Petruţa Obrejan / Radio România Actualităţi, 13 Mai 2024, 21:15
Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a precizat că eurodeputații formațiunii sale politice vor susține proiectele care vor îmbunătăți mecanismele de funcționare a Uniunii Europene în paralel cu cele pentru dezvoltarea minorităților naționale
„Pentru noi există și un alt deziderat: o protecție a minorităților etnice autohtone în interiorul Uniunii Europene, fiindcă 60 de milioane de persoane înseamnă o putere, înseamnă o valoare, așa cum este stipulat și în actele constituționale”, a precizat Kelemen Hunor.