ACUM:
6.00
Bună dimineața Transilvania

Știri din Brașov Înapoi la: pagina principală

Arhivă articole : Știri din Brașov

Articole din 2022

Mai
Marți, 17 (11)
Ghid fiscal pentru persoanele care închiriază imobile
Cornișa unei clădiri din Centrul Istoric al Brașovului s-a prăbușit pe caldarâm
Șcheienii, consultați cu privire la traseele transportului public în cartier
Unde pot face brașovenii doza a patra de vaccin anticovid
Peste 70 de olimpici, anul acesta, la Colegiul Național “Dr. Ioan Meșotă”
Tabere pentru copii, organizate de agențiile de turism
100 de hectare tăiate în Munții Făgăraș vor fi refăcute prin plantarea a 435.000 de puieți
Un fost consilier local și un actual membru al Consiliului Local din Hălchiu, în vizorul ANI
Patru evenimente speciale pregătite de Opera Brașov, săptămâna aceasta
O firmă din Turcia se va ocupa de studiul de fezabilitate privind realizarea unor piste de biciclete și perdele forestiere, în județ
Peste 1.000 de camere de supraveghere, pe străzile Brașovului
Luni, 16 (4)
Bază sportivă modernă, la Zărnești, la finalul anului
Muzică, treatru și dans, cu absolvenții Școlii Populare de Arte și Meserii
În ce școli va fi pilotată testarea standardizată, la Brașov
Ambasadorul Suediei, în vizită la Brașov
Duminică, 15 (4)
Înlocuitorul de cafea se producea la Brașov încă din perioada interbelică
Brașovul anilor `90 evocat în romanul „Puteam fi eu”
Două săptămâni, PETrică nu mai dă bilete RAT
Mii de brașoveni au participat, aseară, la Noaptea Muzeelor
Sâmbătă, 14 (2)
Produse cosmetice naturale, create de o brașoveancă după ce bebelușul ei a avut probleme cu pielea
Liderii Asociației 15 Noiembrie 1987, distinși cu premiul de excelență „Cristian Săileanu”
Vineri, 13 (9)
60 de milioane pentru județ prin Fondul Local PNRR
Bursa Generală a Locurilor de Muncă, vineri, la Brașov
Municipalitatea vrea să cumpere 18 autobuze electrice pentru zona metropolitană, cu bani din PNRR
2 persoane rănite în urma unui accident de motocicletă, pe drumul spre Poiană
În Noaptea Muzeelor, sâmbătă, 7 autobuze RAT circulă până aproape de ora 1
Istoria zilei de 1 august 1943, în 65 de pagini de bandă desenată
Spitalul de Copii Brașov, reabilitat energetic cu fonduri europene
Maialul Râșnovean revine în weekendul 20-22 mai
„Noaptea grădinilor misterioase”, în Noaptea Muzeelor, la Muzeul de Artă
Joi, 12 (11)
Accident pe DN13. 3 persoane rănite
Greg Copeland și Chris Wragg, în premieră în România, la Transilvania Blues Nights
O expoziție prețioasă, la Rectorat. O puteți vedea și la Noaptea Muzeelor
Atenție la căpușe!
A fost lansată licitația pentru iluminatul pârtiilor Lupului inferior și Drumul Albastru
Cât plătim pentru a ține urșii departe de oraș
O ursoaică a fost capturată, ieri seară, la Râșnov
Basculantă răsturnată pe strada Enupărului
Atelier de publicitate, la Muzeul Casa Mureșenilor
În weekend, pune în mișcare roțile speranței pentru HOSPICE Casa Speranței!
Cum ține Universitatea Transilvania sub control lipsa de personal la cantine: studenții ajută part-time, iar la schimb primesc bursă și o masă caldă
Miercuri, 11 (11)
Oficiali ucraineni, în vizită la centrul pentru refugiați de la CATTIA. Au fost impresionați de mobilizarea și organizarea Brașovului
Brașovenii preferă să cumpere fructe și legume din piață, nu de la supermarket
„Puteam fi eu”: Simona Mihuțiu lansează, la Biblioteca Județeană, un nou roman. Pe muzică folk, alături de Magda Puskas și Rareș Suciu
Festivalul Narciselor de la Vad, pe 15 mai
Cea de a 4-a doză de vaccin Pfizer se poate efectua, la cerere, din 16 mai
S-a dat startul înscrierilor pentru Consiliul Local al Copiilor
Muzeul Sportului Brașovean s-ar putea deschide în luna august
O noapte de poveste la Muzeul de Etnografie Brașov
Târgul „Adoptă un țăran”, sâmbătă, la Sânpetru
Un nou recital din seria „Chamber Jazz la Universitatea Transilvania”
Maternitate modernă la Brașov
Marți, 10 (10)
Noaptea Muzeelor, ca înainte de pandemie: în mai, fără mască, fără restricții
Aproape 5200 de cereri de înscriere pentru clasa pregătitoare. În zonele cu dezvoltări imobiliare recente, cererile sunt și duble față de locurile oferite
Aeroportul Brașov, cu potențial în dezvoltarea turismului românesc
Studenții și-au prezentat în fața companiilor lucrările de diplomă
Vremea în județul Brașov în următoarea săptămână! Când scăpăm de ploi
Executarea silită la Grădinița 13, anulată. Municipalitatea a primit o ofertă ce se încadrează în plafonul stabilit
Brașovul, județul campion la autorecenzare
Femeie căzută într-un autobuz RATBV, în această dimineață
BNR Agenția Brașov angajează referent cu atribuții de secretar
Proprietarul terenului de la Grădinița 13 ar putea trece azi la executare silită
Luni, 9 (12)
Se caută organizatori de evenimente culturale pentru Brașov. Primăria pune la bătaie 3 milioane de lei
Și cu trenul spre Aeroportul Internațional Brașov
Două concursuri de scrabble, în această săptămână, la Brașov
Inspectorii de muncă din Brașov au dat amenzi totale de peste 300.000 de lei, în aprilie
Prima expoziție a ilustratorilor ucraineni pe tema războiului din România este la Facultatea de Litere Brașov
Marș pentru pace, la Brașov
Tripla sărbătoare de 9 mai, marcată în Piața Unirii
Resolute Castle 22 - Exercițiu multinațional, la Cincu
Despre viitorul aeroporturilor regionale, la Ghimbav, la cea de a doua ediție a Conferinței Smart AirPort Cities
Scrisoarea lui Neacșu din Câmpulung către Judele Brașovului, expusă la Casa Sfatului
Istoria desenată a bombardării Ploieștilor, în 1943, de către aviația americană
„Disputa”, un nou spectacol ce intră în repertoriul Teatrului „Sică Alexandrescu”, de la finalul săptămânii
Sâmbătă, 7 (9)
Accident pe DN 1
Kids Tâmpa a pierdut cu Hermannstadt 2
Concertul caritabil, de duminică, de la Biserica Neagră, sold out
Aplicație informatică pentru înregistrarea copiilor ucraineni aflați în România
Proiectul de ordonanță privind voucherele sociale, în circuitul de avizare
Pregătiri pentru extinderea domeniului schiabil în Poiana Brașov
Nu sunt șanse ca executivul să plafoneze prețurile la benzină și motorină pentru populație
Polițiștii vor putea reține o persoană doar opt ore pentru verificări
Tânărul care s-a urcat pe mașina Poliției, reținut pentru 24 de ore
Vineri, 6 (10)
Accident între trei autoturisme, în municipiu
Județul Brașov a trecut de pragul de 35% din populație autorecenzată
Expoziție de pictură și grafică la Biblioteca Județeană “George Barițiu”
Tânăr de 23 de ani, audiat pentru tulburarea liniștii și distrugere
Apartament în flăcări, la Feldioara
Peste 700 de copii au descoperit, astăzi, „Misterele Filarmonicii”
A început sezonul nunților. 14 căsătorii sunt programate la Starea Civilă, în weekend, iar alte două sunt în aer liber
Brașovenii, nemulțumiți de ”dispariția” fântânii din Piața Sfatului
Pompierii brașoveni, pe podium la Jocurile Mondiale ale Pompierilor
Fără chioșcuri în centrul istoric, de luna viitoare
Joi, 5 (11)
Gratuit, la circ, pentru refugiații ucraineni și copiii din centrele de plasament
O tânără de 25 de ani, salvator montan la Brașov
O nouă pierdere pentru familia de urși de la Libearty
De azi puteți vota pentru Brașov „Destinația Anului 2022”
Sărbătoarea rubarbărului, la Saschiz, în prima sâmbătă a lunii mai
Până în 15 mai te poți înscrie la Școala de vară „Oxford for Romania”
Biblioteca Județeană din Brașov în era digitală. Managerul Daniel Nazare la Radio România Brașov FM
Concursul de Interpretare Instrumentală Aulodia, în acest weekend, la Brașov
Vino îmbrăcat în port popular și vizitezi gratuit muzeul
Prețul locuințelor din Brașov, în continuă creștere
Liceele vocaționale încep probele de aptitudini, din a doua jumătate a lunii. Ce se cere la Seminarul Teologic
Miercuri, 4 (15)
Lucrările de reabilitare și modernizare a „Drumului de sub munte”, în linie dreaptă
Trei premii Gopo pentru proiectul „România sălbatică”
Elevii brașoveni s-au întrecut în viteză și îndemânare la concursul derulat sub genericul „Cu viața mea apăr viața”
Semaforul din giratoriul de la „Trei Alimentare” încă nu și-a dovedit utilitatea
Municipalitatea vrea să cumpere clădirea în care funcționează Grădinița nr. 13 și terenul acesteia
Ghid de plată a impozitului pe meditații
Urs capturat la Râșnov
Azi e Ziua Națională a Mediatorului
Ucenici și profesor, în expoziție, la Brașov
Tir cu fier vechi răsturnat pe carosabil în zona Pădurea Bogății
Sesiunea națională de comunicări științifice „Țara Bârsei”, la Muzeul „Casa Mureșenilor”
Noi echipamente medicale pentru UPU-SMURD Brașov
A început caravana nZEB Roadshow, la Brașov
O nouă mașină de intervenții pentru Salvamont Poiana Brașov, din următorul sezon
Cod galben de instabilitate atmosferică, astăzi, la Brașov
Marți, 3 (14)
A părăsit poteca marcată și s-a accidentat
Prima carte în limba română tipărită la Brașov împlinește, azi, 462 de ani
Făgărășenii se pot implica în mod direct în dezvoltarea și modernizarea propriului oraș
CAS Brașov vrea să știe dacă sunteți mulțumiți de serviciile medicale primite
Ambulanță SMURD pentru transportul nou-născuților în stare critică, la Brașov
Numărul cererilor de eliberare pașapoarte, în scădere, la Brașov
Două poduri din județul Brașov, periculoase pentru participanții la trafic
Autobuzul 54 nu va circula joi, între 7.00 și 20.00. Se lucrează la calea ferată în zona Timiș-Triaj
Pompieri brașoveni la Jocurile Mondiale ale Pompierilor
Dezinsecție, la Săcele, în noaptea de joi spre vineri
Soluții și tehnologii de eficientizare energetică. Caravana nZEB Roadshow, între 4 și 7 mai, la Brașov
Concert caritabil cu ocazia Zilei Europei, la Biserica Neagră. Interviu cu Steffen Schlandt la Radio România Brașov FM
Du-ți electrocasnicele uzate la punctele de colectare și poți să câștigi un premiu, în weekend
Primul semafor din Brașov montat în interiorul unui sens giratoriu va fi pus în funcțiune miercuri
Luni, 2 (15)
ITM atrage atenția asupra riscurilor la care sunt expuși angajații
Posibile investiții de peste 6 milioane de euro, din fonduri europene, la Zărnești
Percheziții la locuințele unor persoane bănuite de trafic de droguri de risc și mare risc
Muzicieni de excepție în spectacolele Filarmonicii Brașov, săptămâna aceasta
Amenzi de peste 212.000 de lei, în minivacanța de 1 Mai
Spectacole pentru toate vârstele, pregătite de artiștii Operei, săptămâna aceasta
3 mașini implicate într-un accident pe ocolitoarea Brașovului
Zi memorabilă pentru pompierii brașoveni. Soldații profesioniști au depus jurământul
Cal bătut, ieri, după paradă. Polițiștii efectuează cercetări
S-a îmbătat și a avariat 56 de mașini, de 1 Mai
Brașov. A început campania de dezinsecție
De astăzi, autobuzul spre Poiană transportă din nou biciclete, gratuit
INTERVIU. Zilele Filmului European pentru Tineri, la Râșnov, între 6 - 9 mai
ITM Brașov desfășoară o campanie de prevenire a incendiilor
Trafic întrerupt, de astăzi, pe strada 1 Decembrie 1918 din Făgăraș
Duminică, 1 (5)
Inspectorii DSVSA Brașov au strâns din amenzi peste 100 de mii de lei, într-o singură zi
Weekendul târgurilor, la Brașov
Junii, aplaudați de peste zece mii de brașoveni și turiști
Tudor Chirilă aduce ''Visul American'' pe 93,3 FM
Junii din Șcheii Brașovului și Brașovul Vechi coboară, astăzi, în Cetate
Aprilie
Sâmbătă, 30 (4)
Spectacol ecvestru de excepție, la herghelia de lipițani de la Sâmbăta de Jos
Refugiați ucraineni, alături de brașoveni, pentru o Românie curată (VIDEO)
Incendiu la Ghimbav. Ard mai multe locuințe sociale
Șapte ore de foc, aseară, pentru pompierii brașoveni
Vineri, 29 (9)
Update & VIDEO. Incendiu de proporții în Bartolomeu
Modificări pentru 3 linii de autobuze RAT din municipiu și una din zona metropolitană
Pe unde poți merge cu rulota sau cortul în județul Brașov
Titlul ”Pro Urbe” pentru doi elevi din Codlea
Ziua Veteranilor, marcată și la Brașov
Polițiștii, jandarmii și pompierii, la datorie, în minivacanța de 1 Mai
De luni, timp de trei zile, brașovenii care au cazat refugiați pot solicita decontarea cheltuielilor cu masa și cazarea
De duminică, liniile 60 și 100 sunt suspendate
Modificări în orarele și traseele de circulație ale autobuzelor RAT, duminică
Joi, 28 (13)
Acțiune de ecologizare la Pietrele lui Solomon
Aruncatu-n țol, ritual de inițiere al Junilor Tineri, vineri, în Piața Unirii
Autoturism răsturnat pe DN13, la Bunești
23 de sancțiuni, pentru nerespectarea regulilor de circulație cu bicicletele sau trotinetele
Aproape 40 de evenimente, pe Agenda Culturală finanțată de Consiliul Județean în 2022
Este oficial! Canionul 7 Scări se redeschide în minivacanța de 1 Mai
„Icoane din sud-estul Transilvaniei”, în expoziție la Muzeul Țării Făgărașului „Valer Literat”
Proiectul trenului metropolitan, pregătit pentru un alt program de finanțare europeană
Târg de primăvară, sâmbătă, la Biserica Sf. Nicolae
Organigrama Primăriei a fost respinsă de aleșii locali. Pentru a 7-a oară
Centre de asistență și farmacii deschise de 1 Mai
Transformarea fostei gropi de deșeuri din Timiș-Triaj în zonă de agrement, aprobată de aleșii locali
Cod portocaliu de inundații, în județ
Miercuri, 27 (16)
Ședințe de plen local cu cronometru pe ecran
Taxe și impozite locale mai mari cu 5,1%
Fântâna din Piața Sfatului, aproape două ore de discuție în ședința de plen
Cursa faptelor bune ajunge, în septembrie, la Făgăraș
Cod galben de averse, până mâine seară, la Brașov
Ursul și vulpea. Varianta poveștii de Râșnov
Ghimbavul, gazda unei conferințe despre orașele aeroport
Don Pasquale, sâmbătă, la Opera Brașov
Peste 50 de refugiați ucraineni se vor implica, sâmbătă, în campania „Curățăm România”, la Brașov
Accident între două autoturisme, la Bran
Patrimoniul cultural al comunității românești din Șchei și Brașovechi, la Muzeul Civilizației Urbane
Restricții de circulație în centru, duminică, pentru Parada Junilor
Obiceiuri vechi de-ale Junilor în Săptămâna Luminată
2 ani de închisoare, pentru trafic de droguri
Cei trei PETrică din Brașov nu mai dau bilete RAT până la final de lună
Treceri de pietoni noi, la Brașov
Marți, 26 (9)
După doi ani de restricții, Parada Junilor va avea loc în Duminica Tomii
Lansare de Carte Calendar, la Reduta
Horia Mihail și Ioan-Dragoș Dimitriu, concert în Săptămâna Luminată, la Filarmonică
Hai la marțea cu plăcinte, în Șchei!
Show ecvestru la Sâmbăta de Jos
Tânăr de 25 de ani din Botoșani, decedat pe „Dealul Melcilor”
Festival mediteranean la Brașov, în weekend
Universitatea Transilvania, salt semnificativ într-un top internațional al celor mai bune universități din lume
S-a încheiat oficial sezonul de schi în Poiana Brașov
Vineri, 22 (6)
Victorie la Târgu-Jiu. FC Brașov merge la baraj
Circa 14.600 de angajați ai Ministerului de Interne - la datorie, în perioada sărbătorilor de Paște
Asigurarea de călătorie, un document care vă poate scuti de multe evenimente neplăcute
CFR suplimentează numărul de trenuri în perioada Sărbătorilor Pascale
Încă un urs și o lupoaică vor ajunge din Ucraina la Sanctuarul de la Zărnești
Vinerea Mare pentru creștinii ortodocși și greco-catolici
Joi, 21 (4)
Brașovenii vor lua Lumina Sfântă de la Ierusalim, în Noaptea de Înviere
Sezonul de schi se încheie în 25 aprilie, în Poiana Brașov
Vânătoare de ouă de dinozauri, la Dino Parc, în prima zi de Paște
Atenție la hoții de buzunare!
Miercuri, 20 (9)
Brașoveanul care și-a înjunghiat soția, luni, a contestat decizia de arest preventiv
Ce ar trebui să conțină „Primului ghiozdan”? Municipalitatea așteaptă sugestii până pe 12 mai
Târgul Producătorilor Locali, în Piața Sfatului, la sfârșitul acestei luni
500.000 de lei, bugetul alocat proiectelor sociale. Servicii pentru tinerii dezinstituționalizați, pe lista categoriilor incluse
Fast food din mall, închis de inspectorii DSV
Buget de cinci ori mai mare, alocat proiectelor de mediu, la Brașov
Modificări de buget pentru Aeroportul Brașov
Expoziția “Ferdinand și Maria. Un destin comun: România Mare”, itinerată la Brașov
Brașovul, printre județele fruntașe la autorecenzare
Marți, 19 (12)
Mandat de arestare preventivă pe numele bărbatul care și-a înjughiat, ieri, soția
RATBV – program de circulație special, în a doua zi de Paște
Au început lucrările la noua creșă din Tractorul - Coresi
Persoană lovită de tren, între Dârste și Brașov
Program special la SPCLEP, de Paște
Incendiu la o casă de pe strada Bisericii Române
Cartea Cărților Citite vă așteaptă la Biblioteca Județeană din Brașov
Noi măsuri pentru creșterea calității aerului, la Brașov
Săptămâna Mare și Paștele, la Drăguș
Cărți, creioane și jucării, pentru micii refugiați din Ucraina, la Biblioteca Județeană din Brașov
Închistritul ouălor, obiceiul care nu se uită, la Șercaia
200 de euro pentru patru nopți de cazare, în Țara Făgărașului, în minivacanța de Paște
Luni, 18 (14)
Sisteme de securitate instalate și testate la Aeroportul din Brașov
Zona Bran – Moieciu, la mare căutare în perioada Paștelui
Peste 24.000 de pachete cu ajutoare alimentare vor ajunge la persoanele defavorizate din județ
Brașoveanca înjunghiată de soț, în stare gravă
8 ani și 10 luni de închisoare cu executare pentru fostul președinte al Consiliului Județean Brașov, Aristotel Căncescu
„Cavalleria Rusticana” - concert special între sărbătorile pascale, joi, la Filarmonică
Marile magazine vor funcționa după un program special, de Paște
Cardul de parcare pentru persoane cu dizabilități, eliberat pe loc
Se schiază în condiții bune pe pârtiile din Poiană
Târg de Artă Tradițională și Meșteșuguri, în Piața Sfatului, la sfârșitul acestei luni
Peste 220.000 de lei, pentru Parada din Duminica Tomii și evenimentele junilor din Săptămâna Luminată
Tânără din Brașov, înjunghiată de soț
Tradițiile de Paște au fost adaptate la vremurile moderne
Creștinii ortodocși și greco catolici au intrat în Săptămâna Mare
Duminică, 17 (5)
Florii ”de gheață”
Târgul Meșteșugarilor și Artizanilor brașoveni, la Reduta
Duminica Floriilor, zi specială pentru junii brașoveni
Creștinii ortodocși și greco- catolici sărbătoresc, astăzi, Floriile
Se circulă în condiții de iarnă pe drumurile din centrul țării
Sâmbătă, 16 (3)
FC Brașov continuă forma slabă de pe propriul teren
Fabrică de procesare a laptelui, închisă de inspectorii DSV Brașov
Servicii consulare pentru cetățenii ucraineni, refugiați la Brașov
Vineri, 15 (6)
Lapte și iaurt bio, pentru elevii brașoveni
Ministrul Mediului a plantat pini pe Dealul Melcilor
Servicii consulare pentru refugiații ucraineni, sâmbătă, la CATTIA
Casă din Săcele, în flăcări
Incendiu la o șură în Stupinii Prejmerului
Weekend plin de evenimente, la Brașov
Joi, 14 (10)
Captură de droguri impresionantă a polițiștilor brașoveni
Distincție Punct Albastru Unicef- Blue Dot, pentru Brașov
Peste 4000 de cărți au fost donate Bibliotecii Județene ”George Barițiu” Brașov
45 de lei, kilogramul de miel în piețele brașovene
Copiii refugiaților din Ucraina au nevoie de ajutorul nostru!
Vânătoare de ouă la Dino Parc Râșnov
Custodele Coroanei, Majestatea Sa Margareta, în vizită la Brașov
Târg de Paște la Școala Gimnazială nr. 2 “Diaconu Coresi” din Brașov
O nouă ediție "Liderii de Mâine", marca AFAFCI Brașov
Târg de științe, în Țara Făgărașului
Miercuri, 13 (13)
Săptămâna Sfântă pentru credincioșii catolici
Modificare de program la Planetariu
Punctele gastronomice locale, un concept turistic în dezvoltare în județul Brașov
Tehnică nouă pentru pompierii brașoveni
Program de iarnă în piețe, deși se apropie Paștele. Comercianții sunt nemulțumiți
Sezonul de schi a fost prelungit până în 25 aprilie, la Brașov
43 de hectare de pădure, readuse la viață, la Dumbrăvița
”Dar din suflet pentru seniori” – tichete pentru vârstnici
Aproape 8 angajați din 10 ar vrea să lucreze doar 4 zile pe săptămână
Ați văzut-o?
Un proxenet din Constanța a fost reținut de polițiștii brașoveni
Reprezentanții Wizz Air au fost în vizită la aeroport
Ample lucrări de modernizare la Școala Gimnazială din Vulcan
Marți, 12 (13)
Verificări ITM la producătorii de panificație și patiserie
Pianistul Julien Libeer, în concert cu Filarmonica Brașov, joi (AUDIO)
Parapete pe role, pentru creșterea siguranței în trafic, pe DN1
Cursă în trei pentru promovarea în Liga Națională de Handbal Feminin
Ambulanțe vechi și personal puțin, la Brașov
Chamber Jazz la Universitatea Transilvania, duminică
Solist ucrainean, alături de Corul Bach, într-un concert dedicat Sărbătorilor Pascale, la Brașov
Campanie de împădurire a zonelor montane. Prima etapă, vineri, pe Dealul Melcilor
Galeria virtuală a Munților Făgăraș
Exercițiu comun desfășurat de Brigada 2 Vânători de Munte "Sarmizegetusa" și ISU Brașov
Instalațiile de transport pe cablu din Poiana Brașov funcționează, azi, la capacitate minimă
A fost desemnat câștigătorul concursului de soluții pentru Piața Sfatului
Târgul meșteșugarilor și artizanilor, în weekend, la Brașov
Luni, 11 (7)
Ursoaica Masha, din Ucraina, a murit, azi, la sanctuarul din Zărnești
Aeroportul Internațional Brașov va fi operațional anul acesta
Locul I pentru șaguniști la concursul internațional “Space Settlement Contest”
Trageri de instrucție la Grohotiș!
Mai multe obiective turistice din județ, incluse pe lista rutelor culturale finanțate pentru restaurare și promovare cu fonduri europene
Cursuri gratuite pentru brașoveni la Biblioteca Județeană “George Barițiu”
Vânzare tot mai slabă în piețele din Brașov
Vineri, 8 (14)
INTERVIU. Augusta Oniță Bagoly, despre LibFest, la Radio România Brașov FM
30 de ani de HOSPICE, în România
„Vrem o țară fără deșeuri abandonate!” - Campanie de ecologizare, la Brașov
Reîncepe ridicarea mașinilor parcate ilegal, la Brașov
Incendiu la un apartament, pe strada Lânii
Uite adăpostul, nu e adăpostul
Copil lovit de mașină, pe strada Lungă
Va fi modificat proiectul de lege privind folosirea gratuită a terenurilor de sport din curtea școlii și în afara orelor de program
Prima expoziție virtuală din România dedicată Munților Făgăraș
Întâlnire a parlamentarilor brașoveni cu reprezentanții municipalității pe tema Spitalului Regional
Sunt în vigoare ”biletele speciale” RATBV, în valoare de 195 de lei pentru o călătorie
LECȚIA DE STIL. Istoria boldului
Proiect de dezvoltare turistică de-a lungul râului Olt
Primul Festival al Urzicilor din România va avea loc la Vulcan, în weekend
Joi, 7 (12)
La Săcele vor fi plantați peste 125.000 de puieți, anul acesta
Nu bați mingea în curtea școlii, o bați pe maidan
Centrul de vaccinare de la Policlinica Municipală Săcele își încetează activitatea
Campanie de colectare a deșeurilor electrice, la Râșnov
SMURD trebuie să rămână la MAI, nu să treacă la Ministerul Sănătății, spune dr. Raed Arafat
Exercițiu de incendiu la Biserica Neagră, joi după amiaza
Brașovul va avea primul elicopter SMURD
Activitatea PFA-urilor va fi considerată vechime în muncă
Raed Arafat a ajuns la Brașov pentru a inaugura noua Unitate de Primire Urgențe
Jandarm decorat de președinte
De Paște, "Iepurașul la muzeu"
Motociclist accidentat pe strada Avram Iancu
Miercuri, 6 (18)
„Culori din Poezie”- Eveniment - concurs la Biblioteca Județeană George Barițiu
Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase - o nouă unitate medicală în Brașov
Miei mai scumpi, în piețe, anul acesta
UPU Brașov, inaugurată de Ziua Mondială a Sănătății
2 angajați ai Poliției Locale, cercetați pentru luare de mită
Zilele Filmului Maghiar la Brașov
Accident cu parapanta, la Bunloc
Magazin gastronomic rusesc din Brașov, în sprijinul refugiaților ucraineni
Fraude cu fonduri europene la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură
Ce cred elevii și cadrele didactice despre modificările aduse anului școlar
Expoziția brașoveană "Pălăria - accesoriu, eleganță și mesaj în perioada interbelică" ajunge la Oradea
Programul pentru creșterea siguranței la trecerile de pietoni continuă
Percheziții matinale la angajați ai Poliției Locale Brașov
Percheziții ale polițiștilor brașoveni în Prahova
Zi aniversară la ISU Homorod
Horia Brenciu a deschis academie și la Brașov
Peste 90% dintre elevii înscriși în clasa a VIII-a au participat la simularea Evaluării Naționale
„Școala are prioritate” la „Maria Baiulescu”
Marți, 5 (12)
Amenzi de peste 200.000 de lei de la inspectorii ITM, în luna martie
Consiliul Județean Brașov așteaptă sprijinul Guvernului pentru actualizarea standardelor de cost aferente serviciilor sociale și de protecția copilului
Adolescenți amendați pentru vandalism
Condiții bune de schi pe pârtiile din Poiană. Sezonul se încheie pe 17 aprilie. Atenție la punctele nefolosite!
Marcelo Nisinman cântă, joi, alături de orchestra Filarmonicii Brașov
Incendiu la acoperișul unui restaurant din municipiu
Program european pentru sprijinirea antrenorilor care pregătesc mici fotbaliști din familii vulnerabile
Peste 90.000 de brașoveni s-au autorecenzat
"Semințe cu suflet", la Biblioteca Județeană, pentru cei care duc dorul gustului din copilărie
Cartel Alfa amenință cu mișcări sindicale în fața Guvernului dacă nu vor fi luate măsuri de protecție socială
Peste 40 de refugiați din Mariupol vor fi cazați la Brașov
Cazurile de afecțiuni respiratorii, în creștere și la Brașov
Luni, 4 (11)
Adăpost nou pentru câini pe terenul de la CET Brașov?
Concert Alternosfera, la Brașov, după doi ani de la anunț
5 cabinete stomatologice școlare în tot județul. 3 funcționale pe hârtie
Soluții pentru un trafic mai puțin aglomerat în zona metropolitană a Brașovului
Om de afaceri din Brașov, condamnat definitiv la 6 ani de închisoare, dat în urmărire internațională
Poiana Brașov rămâne în topul preferințelor pentru petrecerea sărbătorilor Pascale
Un copil de 4 ani s-a înecat într-un bazin cu tomoxan, la Ticușu Nou
Ziua Internațională a Animalelor fără Stăpân
Creștere a numărului de cereri de eliberare a pașapoartelor, la Brașov
Patinatorul Răzvan Cionac, locul 1 la turneul European Criterium
Becuri, baterii sau electronice mici, colectate la școală, la Râșnov
Vineri, 1 (16)
Primarul din Jibert a murit, după ce ar fi fost bătut crunt de un consilier local
Ziua Jandarmeriei Române a fost sărbătorită, în avans, la Brașov
De luni, reîncep lucrările de reabilitare și restaurare la Olimpia
Proiectele europene "Made for Europe", derulate în școlile din județul Brașov
La Brașov, ”Dezbatem România!”
Liceul de Arte Plastice "Hans Mattis-Teutsch" va fi extins
”Binele continuă”, oamenii de afaceri brașoveni se unesc pentru refugiați
Brașovenii pot obține decontarea pentru hrana refugiaților găzduiți
Ziua Internațională a Păsărilor sărbătorită la Zoo Brașov
Instructor de dans sportiv, arestat pentru 30 de zile pentru raporturi sexuale cu minore
Litigiul cu proprietarii Grădiniței 13, reactivat
Valul Revonării și Fondul Local aduc Brașovului 5 milioane de euro
Brașovul este primul dintre orașele mari care are un masterplan velo
Aproximativ 800.000 de pastile de iod au ajuns la Brașov
Sistemul de balizaj al Aeroportului Internațional Brașov, la momentul recepției
Percheziții la evazioniști în turism
Martie
Joi, 31 (10)
După renunțarea la masca de protecție, s-au înmulțit cazurile de gripă
Schimbare de program la pașapoarte
VIDEO. O nouă bătaie în școală. De această dată, la Săcele
În zona Perșani, se montează garduri virtuale
În weekend, semimaraton în Piața Unirii
Brașovul este județul preferat de peste o jumătate dintre turiștii înregistrați în Regiunea Centru
O nouă grevă la Carfil
De luni începe simularea Evaluării Naționale
Concursul de creație literară ”Noile isprăvi ale lui Guguță”
Muzeul Amintirilor din Comunism, o fereastră în trecutul generației cu cheia la gât
Miercuri, 30 (11)
Restricții de circulație între Râșnov și Poiana Brașov, în weekend. Prima etapă a Campionatului Național de Viteză în Coastă
Brașovenii vor plăti mai mult pentru colectarea gunoiului
Locuri de muncă disponibile în industria ospitalității pentru refugiați
Îmbrățișări, mere și zile de lucru donate în sprijinul copiilor sărmani
Două săptămâni au la dispoziție brașovenii să-și spună punctul de vedere cu privire la strategia pentru parcări
Liceenii claselor a XII-a și a XIII-a au susținut, astăzi, simularea probei la alegere a profilului și specializării
O femeie de 75 de ani a fost găsită decedată după un incendiu de vegetație
De vineri, se poate achiziționa abonamentul RAT metropolitan
Noi zone contaminate cu deșeuri
1,8 milioane de lei pentru lenjerii și curățenie în centrele pentru refugiați, alocați de la bugetul local
Masha poate fi adoptată!
Marți, 29 (14)
Activitățile ocazionale și necalificate vor putea fi plătite prin tichete în valoare de 15 lei
Muzeul Amintirilor din Comunism își deschide porțile pe 1 aprilie
Strategia Forestieră Națională 2030, finalizată până la sfârșitul anului
Municipalitatea a început campania de combatere a căpușelor
Ziua Internațională a Păsărilor, marcată vineri, la Zoo Brașov
Consilierii locali brașoveni își pun frână discuțiilor, în cadrul ședințelor de plen local
Simularea examenului de bacalaureat a continuat, astăzi, cu proba obligatorie a profilului
Platformă web pentru sesizarea problemele constatate în trafic, la Brașov
Delegație a Ambasadei SUA, la Brașov
„Căsuța cu cărți” de la Codlea
Se schiază în condiții bune în Poiana Brașov
15 incendii de vegetație pe raza județului în ultimele 24 de ore
TIR răsturnat în zona Pădurea Bogății. Trafic blocat pe un sens
INTERVIU. Însărcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA la București, David Muniz, la Radio România Brașov FM
Luni, 28 (5)
La Brașov a început curățenia de primăvară
Centru de recuperare pentru copiii cu dizabilități neuromotorii, la Brașov
Flori în Bibliotecă – expoziție la Biblioteca Județeană din Brașov (VIDEO)
Informațiile necesare înscrierii la pregătitoare, pe site-ul Inspectoratului
"Facem bine de două ori: pentru România și pentru Ucraina” – campanie de donare de sânge
Duminică, 27 (2)
Mesajele a trei generații de actori, de Ziua Mondială a Teatrului
Accident grav la o competiție automobilistică, pe Ocolitoare. Un tânăr spectator și-a pierdut viața
Sâmbătă, 26 (7)
Incendiu de vegetație pe Dealul Lempeș
“Marșul pentru viață”, în centrul Brașovului
Unde pot primi ajutor persoanele abuzate în familie
Brașovul va avea cea mai modernă maternitate publică din țară, potrivit șefului administrației județene, Adrian Veștea
Îmbrățișări cu trecătorii prin Piața Sfatului, la Festivalul „Basarabia - file de poveste”
Incendiu la un autoturism în această dimineață, în municipiu (VIDEO)
Condiții bune de schi în Postăvaru
Vineri, 25 (5)
Program prelungit la instalațiile de transport pe cablu din Postăvaru, la final de săptămână
Județul Brașov, pe locul 3 în țară la autorecenzare
Curățenie de primăvară, pe muntele Tâmpa
Amenzi de până la 390 de lei de la RATBV, pentru “uituci”
Junii ar putea defila din nou călare prin centrul orașului, în Duminica Tomii
Joi, 24 (10)
Peste 4 milioane de lei pentru implementarea unui proiect privind creșterea securității la incendii în spitale
Roboți împotriva hărțuirii în 15 școli din județ (VIDEO)
Brașovenii mai au o săptămână la dispoziție pentru a plăti impozitele cu reducere
Liceenii pot deveni ghizi voluntari în timpul verii
Sute de locuri de muncă disponibile la târgul de la Casa Armatei. Interesul este scăzut
Steaguri și tancuri în desenele micuților ucraineni refugiați la Făgăraș
Se schiază în condiții foarte bune în Poiana Brașov. 5 accidente pe pârtii, ieri
Drumul Județean 130 B va fi modernizat
De Bunavestire, Junii ies cu surla să vestească venirea primăverii
O nouă funcție ca secretar de stat pentru brașoveanca Roxana Mînzatu
Miercuri, 23 (12)
Sâmbătă, Brașovul stinge lumina o oră, de la orele 20.30
Înscrierile la clasa pregătitoare încep pe 11 aprilie
5 incubatoare pentru nou-născuți vor ajunge la două spitale din județ printr-un program al Ministerului Sănătății
Rugăciunea de miercuri seara, la Biserica Neagră
Românii nu se înghesuie la autorecenzare
3 grădinițe din Brașov primesc copii ai refugiaților. 8 au început deja activitățile la Grădinița nr. 2 (VIDEO)
Premiu: O imprimantă 3D pentru școlile participante la concursul ProtoShop 2022 (VIDEO)
Peste 500 de persoane au avut nevoie de ajutorul salvamontiștilor brașoveni, de la începutul sezonului de schi
„Brașov – destinație de vacanță pentru o săptămână”, eveniment de promovare turistică, între 5 - 12 mai
Se schiază în condiții foarte bune în Poiana Brașov
Municipalitatea vrea Sistem Centralizat de Monitorizare și Control al Traficului
Baschetbalista care a fugit de război și a ajuns la antrenamentele Olimpiei CSU Brașov (VIDEO)
Marți, 22 (10)
Calea București - strada care se va întreține singură
Iubitorii sporturilor de iarnă ar mai putea schia până aproape de Paște, dacă vremea o va permite
Concert simfonic cu vibrafon și marimbă, joi, la Filarmonica Brașov
Va mai crește punctul de pensie anul acesta? Ce cred pensionarii brașoveni
Două reprezentații cu „Tosca”, la final de săptămână, pe scena Operei Brașov
Ce trebuie să conțină kit-urile de supraviețuire și prim-ajutor în caz de calamitate
Lecție de balet pentru cei mici, miercuri, la Operă
O stație de încărcare a mașinilor electrice de lângă Primărie, nefuncțională
Primăria vrea să cumpere 10 tunuri mobile de zăpadă, pentru a deschide Lupului Inferior și Drumul Albastru o dată cu celelalte pârtii
Refugiații ucraineni încep să își caute de muncă la Brașov
Luni, 21 (8)
Muncipalitatea vrea să renoveze bastioanele, turnurile și zidurile Cetății. Prima etapă – documentațiile
Fundația Comunitară Brașov invită școlile să acceseze fonduri prin programul “Sportul pentru toți”
Aproape 50 de școli și licee au depus cerere pentru finanțare prin Programul pentru Reducerea Abandonului Școlar
Masha va ajunge la Sanctuarul Libearty din Zărnești (VIDEO)
„Robin Hood”, premieră națională la Teatrul Arlechino, în ultimul weekend din martie
Mentoring und Aktion – un rezultat concret și 100 de idei călăuzitoare
Brașovul pregătește prima grădină urbană cu compost colectiv
Sală plină la prima premieră a acestui an la Teatrul „Sică Alexandrescu”
Vineri, 18 (13)
Crește numărul incendiilor de vegetație
Ajutorul pentru refugiați ucraineni, discutat la Institutul Francez din România
Municipalitatea ar vrea să intervină cu lucrări de siguranță la Cetățuie
Brașovenii nu prea vor să revină la sistemul centralizat de termoficare deși tarifele ar fi la jumătate
Pompierii militari intervin pentru stingerea a încă două incendii de vegetație uscată
Primele două ecoinsule pentru colectarea separată a deșeurilor vor fi testate de luni
Șcheiul ar putea deveni capăt de linie și pentru alte autobuze
La Brașov, sfârșitul de săptămână se anunță unul plin de evenimente culturale
Cea mai lungă tiroaliană din țară ar putea fi accesibilă după sărbătorile de Paște
De astăzi, punctele pentru instalațiile de transport pe cablu din Poiana Brașov pot fi achiziționate și online
Săptămâna dedicată apei va fi marcată și la Brașov
Închiderea depozitelor neconforme de deșeuri din județ: municipiul Brașov este singurul care încă nu și-a rezolvat problemele
Ajutoare de la brașoveni pentru cetățenii ucraineni rămași în țara lor, prin proiectul „Sprijină Ucraina!”
Joi, 17 (17)
Prețul unui bilet RAT ar putea crește
Orașul Brașov nu a început, încă, procedurile de închidere a gropilor de gunoi neconforme
Brașovul, primul oraș din țară care vrea să le ofere de muncă refugiaților
„Prezență solubilă”, expoziție la Muzeul de Artă Brașov
ITM Brașov a dat amenzi de peste 25.000 de lei, într-o săptămână
Două muzee din Brașov și-au deschis porțile pentru copiii ucraineni, astăzi (VIDEO)
Săli de sport dedicate și complet utilate pentru karatiști, la Făgăraș
Spitalul Regional Brașov – obiectiv de interes pentru administrația județeană
Lucrările la Aeroportul Brașov nu sunt influențate de războiul din Ucraina
Laboratoare mobile pentru creșterea gradului de siguranță rutieră
11 centre pentru autorecenzare asistată, în municipiu
5 note de 10 la interviurile pentru posturile de directori de școală, până acum
Se schiază în condiții optime în Poiană, astăzi
„Fii avocat în școala ta”. Justiția în sala de clasă
Brașovul – exemplu pentru cum sprijină refugiații ucraineni, la CNN
Concurs de dans sportiv câștigat de brașovencele de la ACS Kids Tâmpa
Săptămâna Geodeziei Românești, la Brașov
Miercuri, 16 (15)
Unde se mai pot duce brașovenii să se vaccineze împotriva Covid-19
Autoritățile brașovene încearcă să găsească locuri de muncă pentru refugiații ucraineni
”Epoca marii frumuseți: Moda vestimentară din 1880-1914”, la Muzeul Civilizației Urbane a Brașovului
Municipalitatea brașoveană are în plan construirea unui adăpost pentru câini al orașului
A fost prins cel care a mâzgălit zidul Muzeului Civilizației Urbane
Circa 190.000 de puieți vor fi plantați în campania de împădurire de primăvară, la Brașov
Ample lucrări de modernizare la Cetatea Făgăraș. Accesul vizitatorilor este permis în continuare
De azi începe etapa interviurilor pentru posturile de directori de școli
Rechizite și produse de igienă pentru 200 de elevi din medii defavorizate, din județ
Grevă japoneză la Prefectura Brașov, astăzi
Adolescentă de 15 ani din Râșnov, dată dispărută
Zonă de promenadă cu târguri și diverse evenimente, pe Valea Cetății
Se schiază în condiții foarte bune în Poiana Brașov
Viceprimarul Sebastian Rusu: Este datoria noastră să ne implicăm, să facem tot ce putem ca să realizăm acel Spital Regional
8 intervenții Salvamont pe pârtiile din Poiană, marți
Marți, 15 (11)
Două artiste din Ucraina vor colabora cu instituțiile culturale brașovene
Jandarmii brașoveni au donat sânge
În vară ar putea începe lucrările la Sala Polivalentă
Angajații de la Prefectura Brașov, în grevă japoneză, mâine
Primăria Brașov va trimite notificări de eliberare a adăposturilor civile
30 de ani de Protecția Consumatorului
Au alergat pe zăpada Transfăgărășanului pentru pacienții HOSPICE din țară și din Ucraina
Maraton de filme românești, cu actori, scenariști și regizori, la Centrul Multicultural, de marți până joi
2 accidente pe pârtiile din Poiană, luni
Încep lucrările de consolidare a drumului spre poligonul NATO de la Cincu
Proiectul unui bloc pe strada Jepilor a primit avizul Comisiei de Circulație, localnicii inițiază petiție online împotriva lui
Luni, 14 (5)
La Colegiul Național Unirea ar putea fi deschise clase speciale pentru copiii refugiaților ucraineni. Două grădinițe din Brașov ar putea prelua preșcolarii
Peste 300 de cereri pentru pașapoarte depuse zilnic, la Brașov
„Bolnavul închipuit”, de Moliere, prima premieră a acestui an, la Teatrul „Sică Alexandrescu”, sâmbătă și duminică
Se schiază în condiții foarte bune în Poiana Brașov
14 intervenții Salvamont în Postăvaru, în weekend
Duminică, 13 (1)
Mulțumiri pentru brașoveni din partea ucrainenilor din Mykolaiv (VIDEO)
Sâmbătă, 12 (3)
Acțiune de solidaritate cu poporul ucrainean. Zeci de persoane s-au adunat în această seară la Primăria Brașov (VIDEO)
Începe autorecenzarea. Centrele pentru autorecenzarea asistată
Expoziția arhitectului brașovean Teofil Mihăilescu, „De la Constantinopol la Athos. Un exercițiu de antropologie urbană”, la Muzeul Casa Mureșenilor
Vineri, 11 (5)
Brașov. Voucher pentru sănătate dentară la copiii din mediile defavorizate
Trusou pentru nou-născuții din familiile nevoiașe, din fonduri europene
Reținuți pentru luare de mită după ce ar fi lăsat schiorii să treacă fără bilet prin turnichete
Izolare termică, pe bani europeni. Asociațiile de proprietari se pot înscrie în program, la Primărie, până în 18 martie
A treia prelevare de organe realizată la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov de la începutul acestei luni
Joi, 10 (14)
Zăpada de sub teleschiul Ruia a fost curățată astăzi la lopată
Depozitarea carburanților în recipiente neconforme este periculoasă! Controale ISU la stațiile de alimentare
Aproape 250 de refugiați ucraineni sunt cazați la Brașov într-un bloc nou din Tractorul (VIDEO)
Înscrierile în clasa pregătitoare: Până la finalul acestei luni vor fi publicate circumscripțiile
Spectacol fotbalistic de excepție, la Brașov. Old-boys: Naționala vs FC Brașov
Acțiune de solidaritate cu poporul ucrainean, sâmbătă, în fața primăriilor
Micii fotbaliști din Ucraina refugiați la Brașov, în excursie pe Tâmpa (VIDEO)
Ziua Națională a Foștilor Deținuți Politic din România a fost marcată și la Brașov
Mai multe controale în autobuze, pentru depistarea „blatiștilor”. 7 linii sunt vizate în mod special
Cinci depozite neconforme de deșeuri din județ, închise până la finalul lui august
Atenție la actele expirate, prelungite pe perioada stării de alertă! Mai sunt valabile maxim 90 de zile
Angajații Carfil au reînceput lucrul. Conducerea le-a promis că-și vor primi drepturile restante
Dezvoltator imobiliar amendat și obligat să dărâme blocul construit ilegal
Controale la benzinării. Va fi verificat și modul în care a fost comercializat și depozitat combustibilul
Miercuri, 9 (16)
Glumă cu final de… regret
Promisiunea directorului Carfil: Angajații își primesc salarile restante până vineri
Circulație blocată din cauza cozilor uriașe la benzinăriile din Brașov (VIDEO)
Parapantiști de talie mondială vor face spectacol pe cerul Brașovului
Au început înscrierile pentru concursul de admitere la Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă “Pavel Zăgănescu” Boldești
Un cercetător brașovean, contribuție la cel mai mare experiment de fizica particulelor din lume
Lecții de limba română pentru refugiații ucraineni, prin proiectul „Profesor pentru o oră”
Violoncelistul Mischa Maisky, într-un concert de excepție, joi, la Brașov
Șoferi lăsați fără permise și amenzi de peste 9.200 de lei la Brașov, de Ziua Femeii
Protest la Carfil. Oamenii nu și-au mai primit banii din decembrie 2021
Piețe volante doar pentru producătorii locali, în cartierele Brașovului
Expoziție de fotografie și pictură la Muzeul ”Casa Mureșenilor”
Amenzi de zeci de mii de lei au fost aplicate de Garda Forestieră Brașov
53 de utilaje de deszăpezire au acționat, de la ora 4.00, în municipiul Brașov
Filiala județeană ALDE Brașov se pregătește să intre în marea familie liberală
Se fac înscrieri la școlile de Poliție
Marți, 8 (9)
VIDEO. Sute de refugiați ucraineni așteptați în Gara Brașov cu mâncare și fructe
Donație specială pentru Inspectoratul pentru Situații de Urgență Brașov
De 8 Martie, artistele brașovene au avut propria expoziție
Patru elicoptere ucrainene vor ateriza la Ghimbav
Municipalitatea înființează încă două centre de primire a refugiaților
Salvați Copiii România solicită sprijin psihologic pentru copiii refugiați
Șoferițele au fost ”amendate” cu flori
Termen prelungit pentru programul "România Atractivă"
VIDEO. Gest impresionant al voluntarilor din Făgăraș
Luni, 7 (18)
Weekend cu multe incidente pe pârtiile din Poiana Brașov
Câștigătorii concursului pentru elevi, organizat de Inspectoratului de Poliție Județean Brașov
Iarnă, la început de primăvară, la Brașov
A început Postul Paștelui
Amenzi de aproape 250.000 de lei pentru muncă „la negru”
Iosif Kiss, fost primar al comunei Tărlungeni, a fost trimis în judecată de procurorii DNA
Pacienții internați în secțiile non-COVID pot fi vizitați, din nou, la Sfântu Gheorghe
Primele bilete de tratament vor fi distribuite către seniorii brașoveni
Accident cu victime, la ieșire din Cristian
A fost lansat site-ul „Brașov pentru Ucraina“
Vești bune pentru iubitorii sporturilor de iarnă
Primarul orașului ucrainean înfrățit cu Râșnovul a fost ucis în război
VIDEO. Sute de ucraineni au primit sprijin la CATTIA Brașov
„Șaguniștii”, din nou pe podiumul americanilor, la concursul NSS
La Codlea, doi copii loviți de un microbuz
Soluții pentru ridicarea mașinilor parcate ilegal
O asociație din Brașov oferă sprijin pentru întocmirea actelor "refugiaților" patrupezi
Atenție! Se circulă în condiții de iarnă
Vineri, 4 (11)
Centrul „Mama și copilul”, la CATTIA, pentru refugiații din Ucraina ajunși la Brașov
Cristian Deacu – IT-istul care a adus Brașovul în prim-planul zborurilor cu parapanta din lumea întreagă
Femeie din Feldioara, dată dispărută
Proiect de peste 12 milioane de lei pentru copiii din comuna Bran
InfoCons lansează secțiunea SOS numere de urgență din România și Europa
192 de cazuri noi Covid la Brașov. Incidența a scăzut la 9,27 în municipiu
Consiliul Județean Brașov, prima instituție de acest gen din țară digitalizată
Orfani din Ucraina cazați în centrele DGASPC Brașov
Radiourile publice din Europa, alături de Ucraina
Tabletele cu iod, tot mai căutate în farmacii. Atenție la administrarea acestora fără consultarea prealabilă a medicului de familie!
Ucraina dincolo de granițe. Poveștile refugiaților de la Brașov
Joi, 3 (14)
Un al doilea TIR cu ajutoare de la Brașov a plecat spre Ucraina
Cazare, masă și liniște, la Biserica Neagră, pentru refugiații ucraineni
Percheziții la traficanții de migranți (VIDEO)
Arabella of Transylvania, pre-lansare de carte, sâmbătă, la Bibliotecă
Prelevarea de organe de la un pacient din Brașov aflat în moarte clinică a însemnat șansa la o viață nouă pentru 6 bolnavi
Obiectiv ambițios pentru Colegiul Național „Andrei Șaguna”: Bacalaureat internațional
Noi măsurători de trafic pentru semaforizarea din giratoriul de la “Trei alimentare”
Scandal la un mall din Brașov
Ucrainenii pot circula gratuit cu mijloacele de transport din Brașov
„Brașov pentru Ucraina”: primul TIR cu ajutoare de la populație a plecat spre Cernăuți
Oglinda Magică vă așteaptă la Muzeul Civilizației Urbane a Brașovului
Pompierii brașoveni sprijină echipajele de la graniță cu bucătărie și tabere mobile
Se pot depune cereri de plată pentru conservarea pădurilor
Un cunoscut PUB din Brașov retrage de la vânzare băuturile rusești
Miercuri, 2 (15)
Ajutor gratuit la cazare pentru refugiații ucraineni, din partea profesioniștilor din domeniul imobiliar
„Șaguniștii”, singurii care ne vor reprezenta țara într-un concurs internațional de fizică, în Columbia. Au nevoie de ajutorul comunității
UNCJR organizează o strângere de fonduri în sprijinul populației ucrainene
Solidari cu Ucaina: „Șaguniștii” vor să ofere suport tinerilor ucraineni refugiați în Brașov
Se pregătește mutarea elevilor de la Școala Generală nr. 7 din Făgăraș
Comemorare Liviu Corneliu Babeș, la 33 de ani de la sacrificiul suprem
Avocatul Poporului – Biroul Teritorial Brașov reia programul de audiențe față în față
Vin tirurile din Ucraina pentru a pleca pline de la Biserica Sfânta Treime
O femeie de 90 de ani și gemene de 1 an, printre refugiații ucraineni din Brașov
Campania Radio România se desfășoară și la Brașov. Fiecare strop de sânge contează!
Cetățuia Brașovului: la primul termen din acest an s-a decis… un nou termen
Comparații nefericite în ședința de îndată a Consiliului Local
Noaptea trecută, 46 de utilaje de deszăpezire au acționat în municipiul Brașov
Viitorul cămin al Universității Transilvania, din spatele Aulei, așteaptă autorizația de construire
Municipalitatea face inventarul adăposturilor civile și al necesităților de reparații. Prima estimare: 10 milioane de lei
Marți, 1 (14)
3 puncte în două ore. Aleșii locali s-au întâlnit pentru un nou circ și l-au încheiat cu vot negativ pe proiecte
Colecția de aproape 1000 de mărțișoare de la Brașov
Campanie umanitară organizată de instituțiile publice din Brașov
Ghidul pentru finanțarea nerambursabilă a proiectelor de mediu, în dezbatere publică. Finanțare de cinci ori mai mare decât în 2021
Parterul Rectoratului, tot mai mult al culturii. Până la sfârșitul anului ar putea fi deschis și segmentul din partea dreaptă a clădirii
3 autoturisme implicate într-un accident pe B-dul Mihail Kogălniceanu
Refugiații din Ucraina se pot angaja în România
INTERVIU. Consiliere psihologică pro-bono pentru refugiații din Ucraina
Un nou apel de ajutor de la vecini. În Republica Moldova sunt zeci de mii de refugiați
Mărțișoare din „Țara călătoriilor lui Gulliver” pentru cititoare, azi, la Biblioteca Județeană
Organigrama Primăriei a fost respinsă de aleșii locali. Pentru 6-a oară
Armata ucraineană are nevoie de stații de comunicare, materiale sanitare și medicamente
Autoritățile din Brașov se pregătesc să primească refugiați ucrainieni
3 ani de Radio România, la Brașov
Februarie
Luni, 28 (24)
VIDEO. „Profesor pentru o oră” ajunge și în comunitățile defavorizate din Sf. Gheorghe
O familie ucraineană a ajuns în siguranță, la Brașov, datorită celor doi prieteni brașoveni
Rotary Kronstadt Brașov, eveniment caritabil pentru Prima Școală Românească
Zeci de refugiați, cazați la Brașov cu sprijinul Bisericii Sfânta Treime din Șchei (Audio)
Accident pe strada Hărmanului. 3 mașini implicate
Nicio ședință de Consiliu Local fără scandal
Brașovenii se mobilizează pentru primirea refugiaților
Brașov. Cursele cu taxiul rămân la același tarif
Secțiile Spitalului de Neurologie și Psihiatrie de pe str. Mihai Eminescu au fost mutate în sediul central de pe str. Prundului
Consilierii locali PNL cer demisia directorului de la CSM Corona Brașov, Radu Miclăuș
Brașovul va da banii înapoi pentru Gorița
Opera Brașov, spectacol pentru micuții sportivi ucraineni rămași în România
Zeci de evenimente la „Transilvania”, de Ziua Universității
Consiliul Local Brașov, în formulă completă
Tânără căzută de la etajul 2 al unui bloc din Zărnești
28 februarie, Ziua Protecției Civile din România
Râșnovul, în sprijinul refugiaților din Ucraina
Cazare pentru copiii din familiile de refugiați, la centrele rezidențiale ale DGASPC Brașov
11,80, incidența Covid în municipiu, luni
Campanie de donare de sânge în sprijinul Ucrainei la Centrul de Transfuzie din Brașov
11 copii ucraineni au rămas la Brașov după ce au participat la un turneu de juniori
(INTERVIU) Actrița Ada Galeș la Radio România Brașov FM
Filarmonica Brașov vine în sprijinul muzicienilor ucraineni pe care îi invită la colaborare
Locuri de cazare și donații pentru refugiații din Ucraina, la Făgăraș
Duminică, 27 (8)
Ajutoare, muzică și poezie pentru refugiați. Branul s-a mobilizat
Cei doi prieteni brașoveni, din nou, la drum. Au plecat în vămile mici pentru a-i ajuta pe refugiații ucraineni
Primarul Siretului pentru Radio România Brașov FM: ”Avem nevoie de psihologi”
Mărțișor literar la Biblioteca Județeană “George Barițiu” Brașov
Mișcarea socială "Uniți pentru Ucraina" a ajuns și în cartierul brașovean Avantgarden
Amendați pentru deșeurile aruncate în râu
Centrul social din curtea Bisericii Sf. Apostoli Petru și Pavel ar putea deveni loc de găzduire pentru refugiații din Ucraina
VIDEO. ISU Brașov s-a alăturat convoiului cu ajutoare care a ajuns în Vama Siret
Sâmbătă, 26 (7)
VIDEO. Brașovul pentru Ucraina. Sute de persoane au protestat în inima orașului
VIDEO&AUDIO. Cu lacrimi în ochi, ucrainenii își spun poveștile la protestul de la Brașov
VIDEO&AUDIO. Prietenii brașoveni au dus ajutoare la Siret, dar nu au avut acces în Vama Siret. Ucrainenii ies din ce în ce mai greu din țara lor
Gala Premiilor în Cultură și-a ales premianții
Bază de date cu oferte de cazare la Brașov pentru refugiații ucrainieni
Mutare cu scandal la Spitalul de Neurologie și Psihiatrie Brașov
Muzeul Civilizației Urbane, vandalizat de artiștii de ocazie
Vineri, 25 (11)
În Brașov pot găsi adăpost inclusiv refugiații patrupezi din Ucraina
Mărțișoare pentru toate gusturile și toate buzunarele, pe Aleea Parcului Central
Rețea de sprijin pentru Ucraina, la Brașov
Maia Morgenstern, în 1 martie, la Centrul Cultural Brașov
Brașovenii ajută. Doi prieteni vor pleca înspre granița cu Ucraina, cu mașina plină de ajutoare
Furtul din cutia milei i-a dus în arest
362 de noi infectări Covid-19 la Brașov, 8.974 în țară
55 de accidente de muncă pe șantierele din județul Brașov, în 2021
În Poiana Brașov, se schiază în condiții foarte bune
Poliția locală a mai sancționat o persoană pentru un depozit de deșeuri pe câmp
În stradă pentru Ucraina, sâmbătă seara, în fața Prefecturii Brașov
Joi, 24 (19)
Din această noapte, Radio România Actualități se va auzi până în Ucraina
Salvamont Brașov, mereu în alertă
Autostrada Brașov-Bacău, în dezbatere și la Hărman
Pregătiri la Centrul de Integrare pentru Migranți Brașov pentru a întâmpina refugiații din Ucraina
Nicolae Ciucă, la finalul task-force-ului: ”Beneficiem de cele mai puternice garanții de securitate din istoria noastră”
În martie, încep lucrările de întreținere la fântânile arteziene
Incidența scade, din nou, la Brașov
Războiul anulează salvarea Mashei
„Păstrează Brașovul curat ca să nu fii sancționat!“
Reabilitare vitală pentru descongestionarea traficului rutier de pe DN 1 și DN 1A
Mașini furate în străinătate, găsite la Brașov
Brașovul, solidar cu Ucraina
Încep lucrări de dezvoltare a infrastructurii în Codlea și Ghimbav
Emoții mari pentru ucrainienii din Brașov. Familiile lor, rămase în Ucraina, au simțit fiecare bombardament
Casă nouă pentru două unități medicale din Brașov, în această primăvară
Vreme mohorâtă, dar condiții bune de schi
Primăria Brașov dorește să mai preia adăposturi de protecție civilă
Programul Cornul și Laptele, mai aproape de a ajunge la elevii din școlile din oraș
Salvamont Poiana Brașov se confruntă, în continuare, cu multe evenimente
Miercuri, 23 (12)
O nouă medalie în palmaresul elevilor șaguniști: Darius Chițu, bronz la un concurs de informatică
Pentru șoferii neatenți din oraș: semafor care să îți arate verde când a coborât stâlpul și poți intra cu mașina în zonele restricționate
Axa Brașov – București - Constanța a costat municipalitatea aproape 250.000 de lei, în 2020 și 2021
Cardiologul brașovean reținut pentru luare de mită la finalul anului trecut, în arest la domiciliu
Amenzi pentru studenții din căminele brașovene
De azi, aplicația 24pay te va anunța și când îți expiră abonamentul RAT
Agent de poliție brașovean prins în flagrant în timp ce lua mită
Incidența Covid continuă să scadă, la Brașov
Trecere de pietoni, în zona Școlii Gimnaziale nr. 11, din oraș
Site-ul Titularizare 2022, lansat
Intervenții ale Salvamont, pe vreme mohorâtă
Încep lucrările la viitorul campus de pe Strada Zizinului
Marți, 22 (13)
Pregătiri pentru dezvoltarea infrastructurii de ciclism, perdele forestiere și plantații de protecție pe drumurile din județul Brașov
Proiectul ”Și oamenii cu dizabilități își doresc să schieze”, câștigătorul premiului pentru implicare socială, la Gala Muntelui
Programul de bugetare participativă: astăzi - prima întâlnire la Primărie. Inițiatorii vor face parte din echipele de implementare
Bărbat căzut de la etaj pe strada Furcii din municipiu
22.02.2022, zi cu noroc sau ghinion? Ce spun tinerii
Concert de Ziua Femeii la Casa Mureșenilor
Din martie, profesorii de la Universitatea Transilvania încep cursurile de pregătire cu liceenii care se pregătesc de Bac
Aparatură medicală nouă de la Ministerul Sănătății pentru Spitalul de Pneumoftiziologie
Un prim pas în găsirea unor soluții pentru degenerescența maculară legată de vârstă, o boală frecventă printre seniori
Cum (mai) încearcă Primăria să aducă în școli Programul Cornul, laptele și fructele
18,24, incidența Covid în municipiu, marți
Cea mai mică rată a șomajului din istorie, la Brașov, în luna ianuarie
Grad de ocupare de peste 90% la hotelurile din Poiana Brașov, de Dragobete
Luni, 21 (13)
Parcare etajată, la Râșnov
De ce este indicat să ducem copiii încă de mici la dentist (AUDIO)
Importanța educației antreprenoriale pentru tinerii afaceriști aflați la început de drum
Două eleve din Feldioara s-au luat la bătaie în curtea școlii
La Brașov a fost lansat în dezbatere publică Regulamentul privind organizarea comerțului în piețele publice
Brașovul va fi gazda Forumului Cooperării Descentralizate Româno-Franceză
Zilele Dragobetelor, de joi până duminică, la Filarmonica Brașov
Incendiu pe strada Castelului (VIDEO)
Termenele de depunere a declarațiilor fiscale de către persoanele juridice
188 de cazuri noi Covid-19 la Brașov, luni. Incidența în municipiu a scăzut la 19,61
Consultarea privind alternativa drumului spre Poiană intră în etapa formularelor online
O nouă serie de evenimente la Opera Brașov în Luna Mărțișorului
7,7 milioane de euro pentru reabilitarea și modernizarea stației de epurare a apelor uzate din Făgăraș
Duminică, 20 (4)
Valori ridicate de trafic pe DN1. Polițiștii recomandă rute alternative
229 de cazuri noi Covid-19 la Brașov, duminică. 20,90, incidența, în municipiu
Condiții bune pentru amatorii sporturilor de iarnă, astăzi, în Postăvaru
10 persoane accidentate pe pârtiile din Postăvaru, sâmbătă
Sâmbătă, 19 (4)
Salariul mediu net a crescut la Brașov
22,36, incidența Covid în municipiul Brașov, sâmbătă
Condiții bune de schi în Postăvaru, astăzi
Accident pe drumul spre Poiană, în această dimineață
Vineri, 18 (13)
Salvatorii montani brașoveni au intervenit și astăzi
Operatorii culturali din Consorțiul Corona: apel către consilierii locali pentru suplimentarea bugetului alocat culturii
63 de candidați au trecut de testul scris pentru concursul de director de școală
Aproape 500 de persoane cu dizabilități au fost încadrate pe piața muncii
Pârtia Subteleferic va fi închisă. S-a depășit 1 milion de treceri prin turnichete
Veste bună pentru melomani! „Tosca”, pusă în scenă și în 27 martie
Încep înscrierile la Creșa nr. 9, de pe strada Apollo
Prima vizită oficială, Ambasadorul Republicii Irlanda este la Brașov
Brașovenii, afectați de scumpirile din ultima vreme
Proiectul de reconversie a platformei Rulmentul: din nou în licitație
24,06, incidența Covid în municipiul Brașov, vineri
Avertizări cod portocaliu și galben de viscol și intensificări ale vântului, în județ
11 persoane au avut nevoie de ajutorul salvamontiștilor, joi, pe pârtiile din Postăvaru
Joi, 17 (20)
21 de angajați ai RIAL, concediați. Conflictul intră în instanță
Marșul libertății, în seara aceasta, în centrul Brașovului
Colaborare între 4 instituții din Brașov, în sprijinul elevilor care întâmpină probleme
Pecheziție domiciliară la Bod, astăzi, într-un dosar de furt calificat
Înființarea unei Organizații de Management al Destinațiilor ar putea aduce fonduri europene de 2 milioane de euro pentru turismul brașovean
Jurnal de Virus – o expoziție de pandemie, la Rectorat
La Brașov se reduce numărul centrelor de vaccinare antiCovid
Un nou PETrică la Brașov, pe Bulevardul Victoriei
Lucrările la rețeaua de transport a agentului termic din Florilor, finalizate. Se fac ultimele verificări
Scrumiere mobile pentru turiștii care urcă pe Tâmpa
Mărțișoarele vor fi vândute pe domeniul public din 25 februarie
Investiții de peste 35 milioane de euro la Săcele
Avaria din cartierul Florilor, aproape rezolvată
26,09, incidența Covid în municipiul Brașov, joi
L-ați văzut?
Noi semafoare în intersecțiile din Brașov
Masha, un altfel de mărțișor care urmează să sosească la Brașov
Parcuri moderne pentru câini
Se schiază bine în Poiana Brașov
Noi accidentări pe pârtiile din Poiana Brașov
Miercuri, 16 (14)
Hotelierii din Poiana Brașov cer ridicarea restricțiilor începând din luna martie, pentru a-și putea menține activitatea până la următorul sezon de schi
Impozitele și taxele locale, la același nivel și în 2023. Valoarea trebuie actualizată, însă, cu indicele de inflație
Tot mai mulți nou-născuți rămân fără părinți imediat după naștere. Situația din județul Brașov
Ghidul pentru servicii sociale, în dezbatere publică
Au început pregătirile pentru Luna curățeniei
26,63, incidența Covid în municipiul Brașov, miercuri
Cod galben în județul Brașov
Pomul de Crăciun din centrul orașului Râșnov va fi folosit în scop umanitar
Peste 1 milion de turiști au înnoptat la Brașov, anul trecut
Continuă avaria majoră din cartierul Florilor
Trafic blocat la intrare în Prejmer
Molarul de 6 ani nu este dinte de lapte!
VIDEO. Intervenție în noapte a salvamontiștilor pe Tâmpa
Peste 300 au avut nevoie de intervenția salvamontiștilor în acest sezon rece
Marți, 15 (15)
Accident rutier pe DN1. Trafic blocat la ieșirea din Voila înspre Sibiu
Activitatea Poștei Române se extinde, la Bod
2021, anul cu cel mai mic număr de nașteri în România. Ce spun specialiștii
Noul subiect care încinge agenda publică: reintroducerea trimestrelor școlare
Despre poetul brașovean Ștefan Baciu, de Ziua Națională a Lecturii
Mai multe locuri în creșe și mai multe grădinițe în cartierele noi, în planul municipalității brașovene pentru următorii 8 ani
Fată din Codlea, dispărută
600 de apartamente din Florilor, fără căldură până joi dimineața. Intervenție complexă pentru repararea rețelei de transport agent termic (VIDEO)
27,27, incidența Covid la Brașov, marți
Contract important semnat de Primăria Făgăraș pentru modernizarea municipiului
Concursul „Lectura la fereastră” a ajuns la final
Corn și lapte în școlile din oraș, poate din luna următoare
Se schiază în condiții foarte bune în Poiana Brașov
S-a închis apa caldă și căldura în cartierul Florilor. 600 de apartamente sunt afectate
Accidentați pe pârtii chiar de Ziua Îndrăgostiților
Luni, 14 (7)
Valul de demisii din USR în urma plecării lui Dacian Cioloș de la șefia partidului nu a afectat și filiala Brașov, spune președintele organizației municipale
Avarie majoră la rețeaua de transport a agentului termic în Florilor. Circa 600 de abonați nu vor avea mâine căldură, pe durata reparațiilor
Spectacol de balet pentru copii, miercuri, la Operă
Resitricții de circulație în Codlea, marți, pentru lucrări ale Companiei Apa
Incidența Covid în scădere, la Brașov. 28,59 în municipiu, luni
Furca, simbol al dragostei, în alte vremuri
O fată de 14 ani din Augustin, dată dispărută
Duminică, 13 (7)
Proiectele culturale primesc tot 3 milioane de lei
150.000 de lei, în loc de 900.000, pentru apărarea Primăriei în instanță
Mai mulți bani pentru documentația privind amenajarea unui parc pe Dealul Melcilor
Statuia copilului de pe unul dintre contraforții Bisericii Negre, curățată
Academia Profesorului Digital a ajuns la Brașov. Dascălii, instruiți cum să-și facă lecțiile atractive și cum să evalueze corect elevul din online
429 de cazuri noi Covid-19 la Brașov, duminică. Incidența, în scădere
Prima stație radio din județ, pusă în funcțiune în 1935. Inventatorul emițătorului, prezent la instalarea acestuia, la Bod
Sâmbătă, 12 (3)
Șase oferte pentru reabilitarea drumului dintre Vulcan și Holbav
10 locuri de joacă, propuse a fi adaptate pentru copiii cu dizabilități
686 de cazuri noi Covid-19 la Brașov, sâmbătă. Incidența, în scădere
Vineri, 11 (14)
Brașovul are buget, după 4 ore de discuții și dezbateri
Elevii se pot înscrie la o nouă ediție a concursului "Mesajul meu antidrog"
Mesajul Poliției Române de Ziua europeană a numărului unic de urgență: Apelul fals la 112 se pedepsește! Sună responsabil!
Winterfest se amână pentru 2023
Nu se modifică prețul călătoriei cu taxiul în Brașov
Încă o săptămână cu școlile deschise, în județ. Ministerul Sănătății anunță un grad de ocupare a paturilor de 60,76%
Decizii de returnare pentru 7 cetățeni străini care lucrau fără forme legale, la Brașov
FC Brașov a plecat în Antalya cu noutăți în lot
31,24, incidența Covid în municipiul Brașov, vineri. Peste 22.700 de cazuri noi în țară
Au fost prinse persoanele responsabile de furtul sistemului de iluminare din insulele de calmare de pe DN 1
O altfel de activitate: Elevii SPGK au creat un semn de carte gigant, pentru a marca Ziua Națională a Lecturii
Pieton lovit de mașină la Făgăraș
Condiții bune pentru schi în Postăvaru, vineri
Dezbatere publică pentru alternativa drumului spre Poiană
Joi, 10 (12)
BRAȘOV-ul, iluminat în roșu de Ziua europeană a numărului de urgență 112
Mai multe sesizări la ITM Brașov în 2021, față de 2020! A scăzut, în schimb, numărul accidentelor de muncă
Grevă japoneză la Prefectură
Proiectul de buget al județului, adoptat
Biblioteca Județeană George Barițiu va coordona online prima ediție a conferinței “Îndrăgostiți de lectură”
Bucuria lecturii poate fi redescoperită oriunde, chiar și printre mirodenii!
Adoptă un urs de la Zărnești pentru persoana iubită, de Ziua Îndrăgostiților
30,03, incidența Covid în municipiul Brașov, joi
Prețul călătoriei cu taxiul în Brașov, majorat
Grevă japoneză în primării din județ. Angajații de la Prefectură întrerup lucrul până la ora 11.00
Cât este de curat aerul în Centrul Istoric al orașului de la poalele Tâmpei?
Vreme bună pentru schi în Postăvaru, astăzi
Miercuri, 9 (8)
Aparat pentru conservarea patrimoniului cultural, la Muzeul de Etnografie
211 adăposturi de protecție civilă în județul Brașov, în caz de război
Se caută recenzori. Înscrieri până pe 28 februarie
Grevă de avertisment, mâine, la Prefectura Brașov
Mai mulți bani de la buget pentru proiecte culturale și condiții de accesare mai relaxate. Ghidul de finanțare, în dezbatere publică
Stadiul lucrărilor la grădinița de pe strada Negoiu din municipiul Făgăraș
29,80 - incidența Covid în municipiul Brașov, miercuri
Cetatea Râșnov, redeschisă până la final de an. „Gura de lup”, refăcută
Marți, 8 (13)
Tânăr încarcerat după ce a intrat cu mașina într-un parapet pe Drumul Poienii
15 stații de încărcare a autoturismelor electrice, la Brașov, până la sfârșitul anului
Groapă de gunoi ilegală pe strada Timiș Triaj
Valentin Șerban, câștigător al Concursului Internațional George Enescu, cântă joi la Filarmonica Brașov
Centrul de permanență din Victoria, redeschis
Parteneriat pentru încurajarea domeniului construcțiilor, la Brașov
Câte clase și grupe sunt proiectate pentru următorul an școlar. Inspectoratul Școlar a trimis spre aprobare planul de școlarizare
Sándor Barbara-Cintia a ajuns, la 19 ani, să arbitreze meciuri internaționale de handbal
28,51 - incidența Covid în municipiul Brașov, marți. 184 de decese în ultimele 24 de ore, în țară
„Lectură la fereastră”, expoziție – concurs la Biblioteca Județeană „George Barițiu”
Panouri solare la 3 puncte termice din oraș
Starea pârtiilor, astăzi. Atenție în apropierea instalațiilor de producere a zăpezii artificiale!
Accident pe DN73. Trafic blocat
Luni, 7 (9)
4 persoane rătăcite în Postăvaru, astăzi. Au încercat să coboare după lăsarea întunericului
Anchete epidemiologice la Neurologie, după mai multe infectări cu Covid
NFT-urile - o piață în creștere. Ce cred brașovenii
3 restaurante din Predeal, sancționate pentru nerespectarea măsurilor antiCovid
Primăria va face demersurile legale pentru a intra în posesia străzii din Brașov care a fost achiziționată de o persoană fizică
Violoncelistul Mischa Maisky, într-un concert simfonic de excepție, la Brașov
Amenzi de peste 50.000 de lei, de la ITM Brașov, în ianuarie
10 candidați în plus, admiși la concursul de directori de școli, în județ. Proba scrisă, în 18 februarie
27,53 – incidența Covid-19 în municipiu, luni. Aproape 17.000 de cazuri noi în țară
Duminică, 6 (2)
BRAȘOV. Elevii din patru unități școlare vor învăța online în săptămâna 7-11 februarie
BRAȘOV. Nou centru de testare Covid, la Spitalul Militar
Sâmbătă, 5 (3)
Ce faci dacă ai intrat în contact cu cineva infectat cu virusul SARS-CoV2?
Se pot deschide conturi în aplicația pentru programele Rabla 2022
Adrian Veștea: „Se întâmplă și la case mai mari!”
Vineri, 4 (17)
Din Sri Lanka în bucătăria unui restaurant din Brașov. Tot mai mulți muncitori străini vin la poalele Tâmpei
O persoană fizică din Brașov și-a cumpărat o stradă din oraș
Din acest an, 15 februarie va fi Ziua Națională a Lecturii. Cât mai citim?
Modernizări în valoare de 2 milioane de lei, din fonduri europene, la o grădiniță din municipiul Făgăraș
A treia cea mai înaltă structură din România, turnul CET Brașov, ar putea fi demolată. O parte din fosta platformă va intra în patrimoniul Primăriei Brașov
Dar din dar se face Rai. Elevii primesc sprijin de la studenți
Accident rutier, astăzi, în zona Pârâului Rece
Se deschide și partea inferioară a pârtiei Lupului
Incidența la nivelul județului Brașov a ajuns la 20,33
Literele „Brașov“ vor fi portocalii, de Ziua mondială de luptă împotriva cancerului
Bonul pentru mâncare i-a dat de gol și le-a adus amenzi de mii de lei
Noi tratamente asigurate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate
Concurs internațional pentru reabilitarea Pieței Sfatului
LECȚIA DE STIL. Istoria modei cu fermoar
Dragostea nu prea plutește în aer la Brașov
Unde puteți schia în Brașov și Valea Prahovei?
Atenție, șoferi!
Joi, 3 (19)
Apel la apel. Medicii de familie dau replica DSP-ului
Noul Ambasador al Germaniei, în vizită la Brașov
Incidența record nu atrage restricții suplimentare pentru domeniul schiabil
Brașovul își mai ține o săptămână școlile deschise
Vaccinarea împotriva virusului HPV se poate face la fetele cu vârste între 11 și 18 ani
La Universitatea Transilvania se folosește un soft special pentru a depista plagiatul
Se schimbă balustrada pe Tâmpa
Lucrări ale Companiei Apa la Prejmer
Au fost furate la mai puțin de o săptămână de la montarea lor
Brașovul, aproape de pragul de trecere în online a școlilor. DSP-ul crește numărul de paturi
Apelul șefei DSP către medicii de familie: ”Dați concediile medicale pe baza datelor din Corona Forms”
Incidență de 24,35 la nivelul municipiului Brașov
Primele zboruri de pe Aeroportul Brașov, la 1 Noiembrie 2022 ?
Mii de trenuri verificate, sute de persoane în afara legii, mii de sancțiuni
În curând, la Brașov, vor exista ”polițiștii aerului”
Sfaturi. Antrenamente reușite pentru începători
Carosabil umed, se circulă în condiții de iarnă
Alerta alimentară. Zeci de controale ale Direcției Sanitare Veterinare și amenzi de zeci de mii de lei
Noi accidentări pe pârtiile brașovene
Miercuri, 2 (20)
Parcul Național Piatra Craiului, de neratat iarna. Atenție la echipament!
88 de candidați înscriși pentru 117 posturi de șefi de școală
Care sunt proiectele pe care le doresc brașovenii implementate prin procesul de bugetare participativă
TVA de 0% la alimente, apă și transport public, în România, până la finalul anului următor. Ce cred brașovenii
Primii monitori de schi cu dizabilități motorii din România vor învăța alte persoane cu dizabilități să schieze, în Poiană
Filială a Facultății de Urbanism, din cadrul Universității „Ion Mincu”, la Brașov
Imagini spectaculoase cu animalele sălbatice din Parcul Național Piatra Craiului
Diplomele de studii ale angajaților DGASPC Brașov, la control
BRAȘOV. Trei copii au sunat, în medie, pe zi, la numărul unic 119, pentru a semnala diverse probleme
Complex recreațional și de recuperare cu piscine acoperite și terenuri de tenis, la Codlea
Testări gratuite Covid, în cabinetele medicilor de familie
Consultare publică pe bugetul orașului cu câteva zeci de participanți
Natalia Runcanu, patinatoarea de excepție de la Corona Brașov
Incidența Covid se apropie de 24, în municipiul Brașov. Peste 35.800 de cazuri noi, în țară
De Ziua Ursului, aflăm cum va fi vremea
Sărbătoarea Întâmpinării Domnului
Premieră în statistica românească, după ce a început recensământul populației și locuințelor 2022
Se schiază în condiții bune și foarte bune în Poiana Brașov
Atenție, risc mare de avalanșe!
Peste 200 de intervenții ale salvamontiștilor brașoveni
Marți, 1 (9)
Directorul Serviciului Piețe Brașov, demis
7 ani și 10 luni de închisoare pentru fostul președinte al Consiliului Județean Brașov, Aristotel Căncescu
Lucrări ample de modernizare a piețelor. Construcție pe mai multe niveluri, în Astra, cu zonă pentru vânzarea produselor, dar și cu locuri de parcare
Școala Gimnazială Nr. 6, în online, de miercuri
Accident pe drumul dintre Râșnov și Poiana Brașov. 2 mașini implicate
Pedepse majorate pentru criminalii care au violat o femeie fără adăpost din Săcele
Peste 40.000 de cazuri noi Covid-19 în țară, marți. Incidența la Brașov, în creștere
Un TIR și două autoturisme implicate într-un accident, la Bran
Starea pârtiilor, marți. Se schiază în condiții bune în Postăvaru
Ianuarie
Luni, 31 (14)
Instalațiile de transport pe cablu din Postăvaru, oprite din cauza vântului. Se schiază pe pârtiile pentru începători
Colegiul Național „Unirea”, în online, de marți
Investiții în rețeaua de apă din Hărman
Wi-Fi gratuit în centrul comunei Feldioara
Ziua Nonviolenței în Școală
Incidența Covid-19: 16.58 în județ, 21.21 în municipiu. Peste 20.000 de noi infectări în țară
Viceprimarul Flavia Boghiu depune plângere penală pentru instigare la violență
Chioșcul din zona telecabinei Capra Neagră, demolat
Noi strategii pentru dezvoltarea turismului
Consiliile județene au prezentat Guvernului propunerile lor pentru îmbunătățirea legilor în baza cărora își desfășoară activitatea
Ridicarea restricțiilor, condiție de bază pentru buna funcționare a economiei
A murit fostul primar din Cristian, Dragoș Serafim
Bărbat decedat în urma unui accident de muncă, în municipiu
6 accidentări pe pârtiile din Poiană, luni
Duminică, 30 (6)
Valori de trafic ridicate în această după amiază, în județ. Polițiștii recomandă rute alternative
Aproape 1.080 de cazuri noi Covid-19 la Brașov, astăzi. Incidența se apropie de 20, în municipiu
Instalațiile de transport pe cablu din Postăvaru, oprite din cauza vântului
Avertizări cod portocaliu și galben de viscol și ninsori, până luni dimineața
10 persoane accidentate pe pârtiile din Postăvaru, sâmbătă
Incendiu la un hotel din Râșnov, azi noapte
Sâmbătă, 29 (7)
Salvamontiștii brașoveni, exercițiu de căutare-salvare în urma unei avalanșe (VIDEO)
Omul de afaceri brașovean Ioan Neculaie, prins în Grecia
CNAIR recomandă șoferilor să evite zonele vizate de avertizări de vreme rea
Avertizări cod portocaliu și galben de viscol și ninsori abundente, la Brașov
Aproape 1.800 de cazuri noi Covid-19 la Brașov, sâmbătă. Incidența a ajuns la 17,82 în municipiu
Incendiu la o casă din Sânpetru. Intervenție dificilă pentru pompieri din cauza vântului
Se schiază în condiții bune, astăzi, în Postăvaru
Vineri, 28 (13)
Dincolo de aglomerația infernală, descoperiți adevărate oaze de relaxare, într-un weekend la munte
Zona dintre Star și Modarom se va transforma într-o piațetă
Termenul în procesul pentru Cetățuia Brașovului, în 1 martie
Sâmbătă puteți dona sânge. Centrul de Transfuzii va fi deschis până la prânz
Brașovul verde, o atenție sporită din partea ministrului Mediului
Porțiunea covăsneană din viitoarea Autostradă Brașov - Bacău a primit certificat de urbanism
Încă o încercare eșuată de a recupera trupul alpinistei din Brașov, decedată acum două săptămâni
Noi recomandări pentru schiorii începători
PETrică din Livada Poștei nu prea are funcționare lungă
Peste 1.100 cazuri noi Covid-19, la Brașov, dar și a treia zi cu peste 31.000 de cazuri, la nivel național
Atenție, șoferi, cum circulați pe drumurile din județ!
Facturi mai mici pentru brașovenii racordați la sistemul centralizat de termoficare 
"Confidențialitate" pe banii brașovenilor?
Joi, 27 (22)
Prea mulți urși, spune ministrul Mediului. Un urs pe 1 km², în zona Brașov-Valea Prahovei
Alte șapte persoane accidentate la schi
Refuzul încorporării în armată se poate pedepsi cu închisoarea
„Scrisori în minor”, prima piesă în limba română a Oliviei Adams, se ascultă la Radio România Brașov FM
Ambasadorul Belgiei, în vizită, la Brașov
Creșa nouă de pe strada Apollo, nici acum branșată la utilități
Accident rutier cu 3 autoturisme implicate
În județul Brașov, se vor face cursuri cu prezență fizică și săptămâna viitoare
Zeci de brașoveni își doresc să devină rezerviști, Armata Română primește întăriri
MassifWinter se amână, din cauza pandemiei
Incendii tot mai multe provocate de oamenii străzi care vor să se încălzească! Recomandările pompierilor
Comunitatea de baschet are nevoie de votul brașovenilor
Elevii brașoveni învață, direct, de la experții SRI. Trei colegii din Brașov participă, în fiecare lună, la Vinerea Cyber
A doua zi cu peste 30.000 de cazuri de COVID-19
Din acest weekend vor fi deschise toate pârtiile din Poiana Brașov
Turiștii care ajung la Bran își pot încărca mașinile electrice
La 30 de ani de la înființare, Hospice Casa Speranței primește sprijin de la municipalitate
Lecția de stil. O istorie cu nasturi
Proiectul "Gorița" a intrat în blocaj
La Brașov, percheziții la persoane bănuite de uz de fals cu certificate verzi
Elevii de la Colegiul „Mara Baiulescu” rămân în online până cel mai târziu în 7 februarie
Drumarii au acționat toată noaptea
Miercuri, 26 (12)
Rețele de apă și canalizare noi la Feldioara, din fonduri europene
Mai sunt 7 zile în care brașovenii pot alege proiectele de investiții din cadrul programului de bugetare participativă
Un hotel din Predeal a fost închis de Protecția Consumatorilor pentru nereguli grave depistate în urma unor controale
Autoritățile dau asigurări că sunt pregătite să curețe la timp străzile și în cazul unei ninsori serioase
Incendiu la o anexă pe un șantier din municipiu (VIDEO)
Gerul din ultimele zile i-a afectat și pe vânzătorii din piețe
Aproape 33 de milioane de lei, distribuite primăriilor brașovene, din bugetul județului
Cetatea Rupea stinge lumina noaptea. Din cauza creșterii facturii
Peste 34.000 de cazuri noi Covid raportate în țară, miercuri. Incidența la Brașov, în creștere
Se circulă în condiții de iarnă pe mai multe șosele din țară
Peste 40 de utilaje de deszăpezire, pe străzile orașului, azi noapte
Începe vaccinarea copiilor cu vârste între 5-11 ani
Marți, 25 (17)
2 accidente pe pârtiile din Postăvaru, marți
Avocatul Poporului și-a suspendat programul de audiențe din cauza numărului mare de infectări Covid
Persoană decedată, recuperată de salvamontiști dintr-o zonă greu accesibilă
Grupul de consilieri locali liberali a anunțat, astăzi, că nu vor vota proiectul de buget pentru anul 2022
Fondul de premiere din bugetul județului, suplimentat pentru doi sportivi brașoveni și antrenorii lor
Aproape 300.000 de teste rapide, distribuite în școlile brașovene
Proiectul de buget al municipiului Brașov: multe documentații, studii, strategii
Unde se pot adăposti de ger persoanele în situații vulnerabile, în această perioadă
Mii de cărți pentru copii, donate școlilor din țară, prin CarteTeca
Două concerte dedicate lui W.A. Mozart, la Operă, săptămâna aceasta. Biletele s-au epuizat pentru cel de sâmbătă
Prima Școală Românească și Biserica Neagră vor intra pe circuitul „Brașov Visit Ticket”
Un nou record la infectări Covid în 24 de ore, în țară. Incidența în municipiu a crescut la 14,04
Recital de chitară cu Duo HESPERUS, vineri, la Filarmonica Brașov
Dimineață geroasă, în Transilvania. Cum va fi vremea săptămâna aceasta
Județul Brașov se apropie ușor de pragul de la care școlile vor trece cursurile în online
31 de persoane au avut nevoie de ajutorul salvamontiștilor brașoveni în minivacanța de 24 ianuarie
Peste 70 de medici de familie din județ au încheiat contracte pentru testarea Covid în cabinete
Luni, 24 (3)
O istorie în uniforme de jandarm, la Muzeul Civilizației Urbane a Brașovului
Un adolescent s-a tăiat la picior, pe pârtie, în Poiană
163 de ani de la Unirea Principatelor Române
Duminică, 23 (10)
Conducerea Unitbv: Creșterea facturilor la gaz și electricitate NU va fi simțită de studenți în taxele de cămin
Număr considerabil de turiști în Poiana Brașov, astăzi. Circulația a fost îngreunată
Centru de testare COVID deschis non-stop la Spitalul TBC, de astăzi
Ninge pe arii extinse în centrul țării. Șoferii sunt sfătuiți să circule cu atenție
Probleme la furnizarea apei pe mai multe străzi din Șchei. Avarie la o conductă
12,12, incidența în municipiul Brașov, duminică. 566 de cazuri noi Covid-19
Rătăciți cu schiurile prin pădure, au avut nevoie de ajutorul salvatorilor montani brașoveni
Copilul căzut în apele înghețate ale lacului Dumbrăvița și-a pierdut viața
Tânărul care s-a filmat la volanul unei mașini de poliție, în arest (VIDEO)
Starea pârtiilor din Postăvaru, duminică
Sâmbătă, 22 (12)
Copil căutat cu ajutorul scafandrilor. A căzut în apele înghețate ale lacului Dumbrăvița
Cod galben de viscol pentru zona montană a județului, până luni dimineața
817 cazuri noi Covid-19 la Brașov, sâmbătă. Peste 19.000 în țară
Testele de salivă pentru elevi vor fi livrate în școli
INTERVIU | Mircea Vintilă, în concert, la Brașov
Grădiniță cu salină artificială, în comuna Cristian
Circulație îngreunată pe Valea Prahovei din cauza unui accident în zona localității Câmpina
Ceață densă, în această dimineață, în Postăvaru. Starea zăpezii este bună
3 intervenții pe pârtiile din Poiană, vineri
Omul de afaceri brașovean Ioan Neculaie, dat în urmărire
Ce trebuie să faci dacă ai simptome de Covid-19
Incendiu la o casă din Moieciu de Sus, noaptea trecută (VIDEO)
Vineri, 21 (12)
Pavilionul României Dubai Expo, vizitat deja de peste 650.000 de oameni
Cum ar putea scăpa de „factura șoc” la încălzire instituțiile subordonate CJ
„Calea verde a Brașovului”. Soluții de transport ecologic pentru brașoveni
Favipiravirul se găsește în puține farmacii din Brașov
Expoziție inedită de pictură în holul Bibliotecii Județene George Barițiu
66 de școli din județ s-au înscris în programul de reducere a abandonului școlar, până acum. Intenții de participare mai pot fi depuse și azi
Persoanele vaccinate la finalul anului trecut își pot ridica tichetele de masă de la centrele din Noua și Sala Sporturilor
„Pianul și… Poemele Unirii”, de Mica Unire, la Centrul Cultural Reduta
O mașină a luat foc pe Ocolitoarea Brașovului (VIDEO)
Peste 1.000 de cazuri noi Covid-19 la Brașov, vineri. Record negativ la nivel național
Discuții în administrația locală cu privire la achiziția CET
Starea pârtiilor din Poiana Brașov, vineri
Joi, 20 (20)
Fără căsuțe noi pe Valea Cetății din Râșnov
Stații de reîncărcare pentru vehicule electrice, la Râșnov
Defibrilatoare externe automate pentru școlile din Făgăraș
Achiziția CET, discuții în administrația locală
Accident cu 3 victime pe DN1
Sute de lei, lunar, pe meditații, pentru un loc la un liceu bine cotat
Burse de excelență pentru 4 elevi ai Colegiului Național Radu Negru din Făgăraș
Universitatea Transilvania vrea să pregătească specialiști în regenerare urbană, formați în limba engleză
Pacienții cu cancer, victime colaterale ale pandemiei de Covid-19
Încălzirea în sistem centralizat, o variantă de luat în calcul după creșterea prețurilor la gaze și energie. Cât este de ușor să te rebranșezi
Bugetul orașului Brașov, în dezbatere publică
Cum afectează temperaturile din ultimele zile animalele de la Zoo Brașov
Mai puține magazine au anunțat soldări în acest sezon, la Brașov
Teste antiCovid gratuite, în cabinetele a 65 de medici de familie din județul Brașov
Expoziția itinerantă ”Jandarmeria Română 1850 – 2020”, de luni, la Muzeul Civilizației Urbane a Brașovului
Cod galben de viscol! Brașovul se numără printre județele vizate
Record. Cel mai mare număr de cazuri de COVID-19 de la începutul pandemiei
Atenție la drum! Se montează stâlpi iluminați pe drumurile județene
Autobuzul RAT de Vama Buzăului va opri și în Teliu
Condiții de iarnă pe drumurile din județ
Miercuri, 19 (15)
În căminele sau Biblioteca Universității, doar cu telefonul
Femeile în politică și în funcții publice de conducere
Vacanțele în familie în țări exotice, la mare căutare în 2022
Sute de firme brașovene și-au trimis angajații în șomaj tehnic
Factura pentru încălzirea școlii, de la 14.000, la aproximativ 80.000, într-o lună. Autoritățile vor să reducă unitățile școlare în sistemul centralizat
Computer tomograf dat astăzi în folosință la Spitalul de Copii Brașov (VIDEO)
Recomandări de la pompieri. Ce trebuie să faceți când găsiți muniție
La Brașov, în pandemie, la ceainărie se servește și borș de pește, iar atelierul handmade devine băcănie, antreprenoriatul feminin se adaptează
Peste 800 de noi infectări Covid-19 la Brașov, miercuri. 16.610 în țară
Salvamontiștii au intervenții chiar și în zilele în care nu prea se schiază
Se schiază, din nou, în Poiana Brașov
117 posturi vacante de directori de școală, din județ, scoase la concurs
Județul Brașov, mai puține locuințe, dar tot pe Locul I la autorizații de construire, în Regiunea Centru
O nouă noapte plină pe drumurile din județ
Salvatori și dincolo de flăcări, pompierii făgrășeni ajută la refacerea unei case distrusă de flăcări
Marți, 18 (15)
Tichete de masă pentru zeci de mii de brașoveni care s-au vaccinat antiCovid în ultima parte a anului
Dublare a numărului cazurilor de infracțiuni în școli, în al doilea semestru al anului școlar anterior
Stațiunile montane din județ, pline de turiști în minivacanța de 24 ianuarie
Accident între două autoturisme, în municipiu. Una dintre mașini a lovit un pieton, pe trotuar
Alte 2 unități școlare urmează să intre în șantier. Se caută soluții pentru derularea cursurilor
Facturi mai mici la încălzire pentru cei din sistemul centralizat
Lupta cu kilogramele, la sălile de fitness
Paturi ATI Covid pentru nou-născuți la Maternitatea Brașov
Grevă de avertisment, miercuri, în școli. La Brașov, profesorii vor intra la ore, dar nu țin lecțiile
Tratament Covid la centrele de evaluare, dacă boala este în fază incipientă
Codul galben de intensificări ale vântului, prelungit până miercuri
562 de cazuri noi Covid-19 la Brașov, marți. Peste 16.700 în țară
Instalațiile de transport pe cablu din Postăvaru, oprite din cauza vântului puternic
Vaccinarea anti-Covid a copiilor între 5 și 11 ani: unii sigur, alții mai discută
Un bărbat a ajuns la spital după ce pe mașina în care se afla a căzut un copac. Autoturismul s-a lovit și de un cap de pod. Recomandări ISU
Luni, 17 (17)
Creșterea numărului de turiști a dus și la creșterea numărului de cazuri Covid-19 în Bran și Predeal, cred autoritățile locale
Petiție pentru ca sala de sport a Școlii nr. 2 să rămână în administrarea unității. Primăria spune că sala va fi elevilor, după finalizarea lucrărilor
Elevii de la Baiulescu, în online, în această săptămână, dar nu din cauza Covid-19
Aristotel Căncescu și George Scripcaru, achitați de acuzații în dosarul Farmacia
„România Sălbatică” va continua cu o nouă producție video, dar și o aplicație, în curând
Din tren, direct pe pârtiile din Poiană, cu autobuzul RATBv, de mâine
Povestea primului campion național la box al Brașovului din ultimii 30 de ani
Elevii brașoveni vor continua protestele dacă revendicările lor nu sunt soluționate
Trafic blocat pe DN1, pe un sens. Accident în care au fost implicate 3 mașini
Proteste ale șoferilor de taxi Uber și Bolt, la Brașov
100 de metri cubi de deșeuri a colectat Municipalitatea, într-o săptămână, de pe malul Ghimbășelului
Instalațiile de transport pe cablu din Poiană, oprite din cauza vântului puternic, luni
Avertizări ANM cod portocaliu și cod galben. Intensificări susținute ale vântului, la Brașov
Trupul alpinistei care și-a pierdut viața în Bucegi ar putea fi recuperat joi
Peste 3.000 de brașoveni, înscriși la programele Rabla
Semestrul al doilea începe sub semnul protestelor, la Brașov
253 de cazuri noi Covid-19 la Brașov, luni. Incidența crește la 7,46 în municipiu
Vineri, 14 (12)
Octava de rugăciune, din nou, la Brașov
Călător pe unde și oriunde. Turism cultural, într-o ediție specială
Mesaje de la... falsa Poștă Română
BRAȘOV. Biletul unic de vizitare a muzeelor are mare succes
Zeci de reclamații înregistrate la Protecția Consumatorilor Brașov, din cauza facturilor la gaz și energie electrică
În direct, la Weekend Împreună. Andrei Păunescu va povesti despre fenomenul "Cenaclul Flacăra", de Ziua Culturii Naționale
Atenție la carosabilul umed!
Dezvoltator din Brașov acuzat de fraudă imobiliară de două milioane de euro
O nouă zi cu aproape 10.000 de noi cazuri de COVID-19. La Brașov, peste 400 de noi cazuri
Cod portocaliu de vânt puternic în județul Brașov
Noi reguli pentru școală online
Elevii brașoveni ies în stradă
Joi, 13 (17)
Incendiu la o casa din localitatea Perșani
CAS decontează serviciile medicale acordate pacienților cu Covid-19 în centrele de evaluare
Prima doză se poate face fără programare
Pompierii luptă, din nou, cu flăcările în județ
A plecat, în Ursa Mare, și Betsy, artista de circ din SUA
O alpinistă brașoveancă și-a pierdut viața în Munții Bucegi, chiar de ziua ei
70% dintre cazările din Poiana Brașov sunt deja date pentru minivacanța de săptămâna viitoare
Se deschid pârtiile din partea inferioară a domeniului schiabil
Pregătiri pentru Massif Winter în Poiana Brașov
Taximetriști băuți, amendați și fără centură de siguranță, depistați în timpul unei razii a polițiștilor brașoveni
Și-a găsit sfârșitul într-o stație de autobuz din Brașov
Subvenții de mii de euro pentru programele "Usturoiul" și "Tomata"
La Brașov, 457 și aproape 10.000 de noi cazuri COVID-19, în 24 de ore, în toată țara
A fost respins proiectul unui așezământ monahal în Poiana Brașov
UPDATE. Peste 6 ore s-au luptat pompierii cu flăcările, la Rupea
Se schiază pe tot Masivul Postăvaru
Se circulă în condiții de iarnă
Miercuri, 12 (19)
Salvamont Poiana Brașov. Greșeli frecvente în momentul utilizării instalațiilor de transport pe cablu
Incendiu la acoperișul unui hotel din Rupea (VIDEO)
Incendiu la mai multe grajduri de animale, la Ticușu Nou (VIDEO)
Aproape 900 de brașoveni au fost amendați deja pentru că nu și-au completat formularul de localizare la intrarea în țară
Linie de gardă în radiologie-imagistică, la Spitalul Județean, în contextul creșterii numărului de cazuri Covid
Bani obținuți de administrația județeană din redevențe
Coșul zilnic de cumpărături, mai scump cu 15-20% la Brașov față de începutul anului 2021
Un copil de 6 ani a căzut din telescaun în Poiana Brașov
Premieră istorică la Brașov! Competiție internațională de box, în februarie
Grup de sprijin pentru persoanele diagnosticate cu probleme oncologice
Brașovenii și-ar fi putut soluționa gratuit problemele cu băncile
Medicul Claudia Bularca rămâne la conducerea DSP Brașov
365 cazuri noi Covid-19 la Brașov, miercuri. Incidența în municipiu, peste 4 la mie
Pandemia în Penitenciarul Codlea
Se va prelungi anul școlar?
Tendințele pieței muncii, în mediul online
Ortorexia, afecțiunea societății moderne, prezentă și în cabinetele brașovene
Atenție, șoferi!
Cristian Oroșanu la pupitrul Orchestrei Naționale Radio
Marți, 11 (23)
Interes crescut pentru investiții în terenuri și locuințe, în pandemie
Mai puține persoane interesate de vaccinul antigripal în acest sezon
Se pot face propuneri pentru „Premiile anului în cultură la Brașov”
Rata șomajului este în scădere de 6 luni, la Brașov
Numărul focarelor de pestă porcină, în scădere
Brașov, Ghimbav și Sânpetru intră în scenariul roșu
Prima recepționeră virtuală din țară îi întâmpină pe clienți la un hotel din Brașov
Aproape 700 de câini fără stăpân au ajuns la adăpostul din Stupini în 2021
DSP Brașov, fără director de la începutul anului
Donații pentru Spitalul Orășenesc Victoria
Încă 4 unități de învățământ din județ trec în online, de astăzi
Autoritățile, pregătite pentru deszăpezire
3,80 - incidența Covid-19 în municipiul Brașov, astăzi
Vine gerul, în toată țara!
S-a dublat numărul cazurilor de COVID-19 în țară, marți. 422 de infectări la Brașov
O nouă premieră la Biblioteca Județeană "George Barițiu"
Testarea în școli este întreruptă
LECȚIA DE STIL. Very Peri, culoarea anului 2022
Se schimbă programul "Rabla"?
Jocurile online, inamicul nevăzut al copilăriei moderne
Comuna Cristian, noua localitate "vedetă" pe Netflix
Ziua Artei Fotografice în România
Noile condiții de acordare a burselor de merit
Luni, 10 (20)
Noile troleibuze RATBv: peste 2 milioane de kilometri parcurși și o reducere semnificativă a poluării
Început de an cu 3 concerte, la Filarmonica Brașov. Eveniment inedit de Ziua Culturii Naționale
Măștile de protecție FFP2, la mare căutare în farmacii
Turiști puțini pentru petrecerea de Crăciun pe rit vechi, în Poiana Brașov
A început operațiunea de colectare a brazilor de Crăciun
3 accidente pe pârtiile din Postăvaru, astăzi
Fără blocuri în Poiană, solicită Asociația de Turism Poiana Brașov
Colegiul Național „Dr. Ioan Meșotă” trece în online, de mâine
Coadă la tichete de masă pentru persoane vaccinate
Seminarul Teologic, singurul din municipiu cu rata de vaccinare sub 60%
Apă mai scumpă la robinete din această lună. Ce spun brașovenii
Trafic blocat pe ocolitoarea Brașovului din cauza unei cisterne
Grevă japoneză în școli pentru modificarea criteriilor pentru bursa de merit. Brașovul va purta banderolă neagră
136 cazuri noi Covid-19 la Brașov, luni. Peste 4.000 la nivel național
Municipiul Brașov a depășit pragul de 3 infectări Covid-19 la mie, luni
Poiana Brașov All Seasons, proiectul prin care autoritățile își propun să atragă turiști pe tot parcursul anului
Intervenție cu șenilata pentru o tânără turistă cu probleme de sănătate
Zece zile în online
România a intrat în valul 5 al pandemiei
În pantofi pe munte!
Duminică, 9 (2)
Creștere alarmantă a incidenței la Brașov, astăzi. Peste 4.700 de cazuri noi Covid-19 în România
Condiții excelente pentru schi, astăzi, în Poiana Brașov.
Sâmbătă, 8 (6)
Târg de Crăciun cu căsuțe vechi și insalubre, susțin comercianții din Piața Sfatului
Municipiul Brașov a depășit pragul de infectare de 2 la mie. Peste 6.000 de cazuri noi Covid în țară
Locuitorii de pe strada Războieni au rămas fără apă în această dimineață
Licitația pentru modernizarea tronsonului de cale ferată dintre Predeal și Brașov va fi lansată anul viitor
Un adult și doi copii au rămas blocați în Postăvaru, vineri
Starea de alertă se prelungește, de astăzi. Măștile redevin obligatorii în toate spațiile deschise și închise
Vineri, 7 (6)
Al doilea an fără parada cetelor de feciori din Țara Făgărașului. Din cauza pandemiei
377 de cazuri noi Covid-19 la Brașov, vineri
Ministrul Antreprenoriatului și Turismului, la Brașov (VIDEO)
Coadă la Direcția Fiscală în această dimineață
În partea superioară a masivului Postăvaru a fost pornit sistemul de producere a zăpezii artificiale. Starea pârtiilor
Patru persoane reținute în dosarul de tâlhărie calificată din județele Brașov, Ialomița și Bacău
Joi, 6 (11)
Un fost primar al comunei Jibert, trimis în judecată pentru complicitate la fraudă cu bani de la Uniunea Europeană
Traseu aprobat de CNAIR pentru tronsonul de Autostradă Brașov - Bacău
Râșnovenii își pot plăti din 10 ianuarie impozitele și taxele locale
Bărbat găsit decedat în șanțul pluvial de pe ocolitoarea Brașovului
Încasările taxelor locale, impozitelor și abonamentelor de parcare au început de azi, la Brașov
Beavis și Butt-Head revin pe ecrane cu un film nou adaptat generației Z
BRAȘOV. Începe colectarea brazilor de Crăciun de la populație
Sinagoga din Făgăraș, vandalizată
253 de cazuri noi Covid-19 la Brașov, joi. Peste 6.000 la nivel național
Pe ce pârtii se poate schia la Brașov, astăzi
Târgul de Crăciun din Brașov, apreciat de turiști și de comercianți (AUDIO)
Miercuri, 5 (7)
Salvamont Brașov: 7 accidente pe pârtii, astăzi
Cinci centre de evaluare ambulatorie pentru pacienții COVID sunt funcționale, în județul Brașov
Peste 100.000 de lei, amenzile date de inspectorii ITM Brașov în luna decembrie a anului trecut
Liderul PSD Brașov, Lucian Pătrașcu, numit subprefect al județului
Autoritățile anunță noi măsuri în perspectiva celui de-al cincilea val al pandemiei
Acuzații de viol la un centru de plasament din județ
Percheziții la persoane bănuite de tâlhărie
Marți, 4 (9)
Opera Brașov și filiala locală a Uniunii Scriitorilor - spectacol de Ziua Culturii Naționale
Cursuri Braille oferite gratuit de Asociația Nevăzătorilor din România
Urmărire ca în filme, astăzi, pe străzile din localitatea Mândra
Prețurile apartamentelor au explodat anul trecut, la nivel național. Cele mai mari scumpiri, la Brașov
De la excesele alimentare din perioada sărbătorilor, la salate de legume și fructe de mare, pentru echilibru nutrițional
Accident pe ocolitoarea Brașovului. Trafic blocat
Efectele pandemiei
Winterfest Poiana Brașov
Numărul cazurilor noi Covid-19, în creștere. 142 de infectări la Brașov, astăzi. Crește și incidența
Luni, 3 (9)
Bărbat de 80 de ani din Cristian, dat dispărut
Municipalitatea așteaptă votul brașovenilor pentru proiectele menite să ducă la dezvoltarea orașului
Mai multe cazuri de violență în familie, la început de an, decât de șoferi prinși băuți la volan
Peste 180.000 de treceri prin turnichete, de sărbători, în Poiana Brașov
Vântul puternic a oprit instalațiile de transport pe cablu din Poiana Brașov
Traficul a fost blocat aseară, pe calea ferată Brașov- București
Cod galben de vânt puternic
Încă o materie pentru elevi
Brașovean de 8 ani, vicecampion european la șah
Duminică, 2 (7)
Încă elev de liceu, admis deja la Facultatea de Drept din Timișoara
Creșele din județul Brașov rămân la autoritățile locale. Deocamdată
Trafic aglomerat pe Valea Prahovei
Cutremur în județul Buzău, duminică dimineață
SĂRITURĂ PENTRU LOCUL 20
S-a terminat vacanța
Vreme caldă, la început de an
Sâmbătă, 1 (7)
Incendiu la Râșnov. Pompierii au intervenit cu 11 autospeciale
Creștinii ortodocși și greco-catolicii îl sărbătoresc azi, pe Sfântul Vasile Cel Mare
Farmacii deschise non-stop
Bani mai mulți, dar mai puțini...
Controale fulger, organizate de ANSVSA
Prețuri mai mici, la telefonie!
POLIȚIA RECOMANDĂ!