ACUM:
0.00
Transilvania by night

Înapoi

Atenție la căpușe!

Publicat: joi, 12 Mai 2022 , ora 15.57

În ultima săptămână s-a înregistrat un număr tot mai mare de brașoveni care au fost mușcați de căpușe și care s-au și prezentat la medic pentru ajutor.

Pentru că sunt prezente în spațiile verzi, parcuri sau păduri, medicii ne recomandă să fim extrem de precauți pentru a evita să fim expuși, în cazul în care suntem mușcați, la una dintre cele mai grave boli pe care acești paraziți le transmit și anume boala Lyme.

”Indicat ar fi ca atunci când ne întoarcem după astfel de plimbări să ne verificăm foarte bine hainele și, bineînțeles, în fața oglinzii, să ne inspectăm și tegumentul. În special e recomandat acest lucru și la copii, pentru că copiii chiar ignoră, ei nu știu aceste lucruri, iar părinții trebuie să aibă această responsabilitate. În cazul în care depistăm o astfel de insectă, la nivelul tegumentului, este clar că trebuie extrasă, dar indicația de bază ar fi medicul de familie, iar dacă acesta nu este în program, sau, știu eu, este weekend, să nu uităm că există și centrele de permanență”, a explicat medicul Ana Sestacova, la emisiunea Pulsul Zilei de la Radio România Brașov FM.

În timp ce unii brașoveni sunt atenți atât la ei, cât și la animalele lor, atunci când vine vorba despre căpușe, alții nu sunt deloc speriați de micile insecte.

”Verific, doar dacă sunt pe mine în momentul în care cobor de pe Tâmpa, spre exemplu, dar atât, dacă nu mă bag prin tufișuri. Verific doar dacă nu sunt pe picioare. Am avut una pe mine, anul trecut, pe Tâmpa. Am prins-o și nu apucase să mă muște”, ne-a spus un brașovean.

”Îmi protejez câinele cu zgardă antipurici. Nu costă mult, cam 100 de lei la șase luni. Eu nu am avut niciodată probleme cu ele, dar am cunoștințe care au avut probleme cu căpușele”, a precizat un bărbat.

”Nu îmi este teamă. A început sezonul. Am înțeles că medicii fac anunțuri să avem mare grijă. Nu am avut niciodată probleme”,
ne-a spus o femeie.

Tot la sfatul medicilor, este bine să folosim spray profilactic, sau cremă de protecție împotriva căpușelor.

Sursa foto: pixabay.com

Ruxandra Stoica