ACUM:
8.10
Bună dimineața Transilvania (continuare)

Știri din Brașov Înapoi

Caz incredibil! Copil salvat după ce aproape că a fost declarat decedat prin înec

Publicat: duminică, 18 Aprilie 2021 , ora 12.10

Echipaje de salvare ale ISU Brașov au fost solicitate, ieri, să intervină pentru salvarea unui copil care se înecase. O fetiță de nici 2 ani, care a căzut într-un pârâu din zona balastierei de lângă localitatea Mândra, a fost scoasă din apă fără suflare.

Un echipaj SMURD a ajuns de urgență la fața locului și a început imediat manevrele de resuscitare, care după o oră nu păreau să dea rezultate:

La fața locului s-au deplasat un echipaj SMURD și un echipaj cu barcă de la Detașamentul de Pompieri din Făgăraș. Când au ajuns echipajele la fața locului, fetița de 1 an și 8 luni era inconștientă. Imediat au fost aplicate manevrele de resuscitare și totodată a fost solicitat un echipaj SMURD tip C cu medic, din localitatea Brașov. După două ore de resuscitare, când nimeni nu îi mai dădea șanse de supraviețuire, fetița a început să prezinte semne vitale”, a spus purtătorul de cuvânt ISU Brașov, maiorul Ciprian Sfreja.

Copila a fost dusă de urgență la spital, în stare de inconștiență, a precizat Ciprian Sfreja. El a adăugat că astfel de cazuri, în care semnele vitale reapar după perioadă așa lungă de timp, sunt extrem de rare. 

În cauză a fost deschis dosar de cercetare penală:

“Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Făgăraș efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările în care a avut loc incidentul. În cauză, a fost întocmit dosar penal, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor”, a spus purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, Alina Ivan.

Camelia Vlad