ACUM:
23.00
Transilvania by night
Urmează:
0.00
Transilvania by night
Apoi:
6.00
Agenda Zilei

Știri din Brașov Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

Ce spun părinții din Brașov despre testele de salivă pentru depistarea Covid-19, din școli

Publicat: joi, 25 Noiembrie 2021 , ora 13.08
Cei mai mulți profesori refuză să testeze elevii pentru coronavirus, iar părerile părinților despre efectuarea testelor acasă sunt împărțite, arată un studiu al organizației Salvați Copiii.


De altfel, nici testele de salivă nu au ajuns, deocamdată, în unitățile de învățământ.


Reporterul Radio România Brașov FM a stat de vorbă cu câțiva brașoveni pe acest subiect:

“Nu cred că o să reușească toți părinții, și nici cadrele didactice. Nu mai faci ore. Dacă dai de lucru cadrelor didactice atunci, luni și joi, acel profesor nu își va mai ține ora pentru că durează. Sunt câte 30 de elevi în clasă și automat durează. Profesorii vor rămâne cu materia nepredată și nu cred că au timp. Eu personal am timp și aș face acasă, dar sunt foarte mulți care nu cred că reușesc”, ne-a spus o brașoveancă.

“Poate unii părinți nu știu să le facă, mă gândesc...și decât să îl facă și să fie greșit, nu mai bine să îl facă cineva care se pricepe? Poate ne dă greșit și atunci... ce am făcut?”, a precizat un tată din municipiu.

“Sunt deșeuri medicale și nu au cum să le depoziteze (n.r. - în școli). Cred că trebuie făcute de părinți acasă, că ei nu au unde să le depoziteze, trebuie să le ducă la spital. Plus că, dacă îl faci acasă și iese pozitiv, nu mai intri în chestia aceea că vine să îi facă testul PCR și să supui copilul unui stres”, crede alt brașovean.

“Maică-sa fetiței nu e de acord. Eu sunt bunica, eu am grijă de ea, nu-mi dau cu părerea... maică-sa și taică-său nu vor să facă. Părinții nu sunt de acord nici acasă, nici la școală”, a spus o bunică.

"Mai bine să le facă la școală, să le facă asistenții medicali că ei sunt de competență”, spune alt brașovean.


Oficiul Național pentru Achiziții Publice a lansat, pe 14 octombrie, licitația pentru cele 70 de milioane de teste de salivă destinate școlilor.

În total, achiziția este estimată la 1.050.000.000 lei fără TVA, potrivit documentației oficiale publicate pe platforma Sistemului Electronic de Achiziții Publice.

Radio România Brașov FM