ACUM:
13.15
Pulsul zilei (continuare)
Urmează:
14.00
Buletin de știri
Apoi:
14.05
Pulsul zilei (continuare)

Știri din Brașov Înapoi

Cod galben de ninsori și viscol, din această seară

Publicat: sâmbătă, 21 Martie 2020 , ora 11.36

Din această seară de la ora 18.00 și până miercuri 25 martie, vremea se va răci accentuat în toată țara, devenind treptat deosebit de rece pentru ultima decadă a lunii martie.

În noaptea de sâmbătă spre duminicã și în cursul zilei de duminică, aria precipitațiilor, predominant sub formă de ninsoare, va cuprinde cea mai mare parte a zonei montane și local Transilvania, Maramureș și Moldova.

Din a doua parte a nopții de duminică spre luni, precipitațiile se vor transforma în lapoviță și ninsoare în cea mai mare parte a țării și se va depune strat de zăpadă, mai consistent, îndeosebi în zonele de munte și în regiunile sudice. Izolat vor fi posibile depuneri de polei.

Temporar vântul va prezenta intensificări în majoritatea regiunilor, în general cu viteze de 50 - 60 km/h, iar pe crestele montane va sufla tare, viscolind și spulberând zăpada.

ANM a emis și un cod galben de ninsori și viscol. Din această seară de la ora 20.00, până luni 23 martie, va ninge moderat în zona Carpaților Orientali și nordul Moldovei, unde stratul de zăpadă nou depus va fi consistent.

Pe parcursul zilei de duminică aria ninsorilor va cuprinde și Carpații Meridionali, iar vântul va avea intensificări temporare, cu viteze de 55....70 km/h, viscolind ninsoarea și determinând scăderea vizibilității.

Radio România Brașov FM