ACUM:
19.15
Pasaj urban
Urmează:
20.00
Pasaj urban (continuare)

Știri din Brașov Înapoi

Cofinanțare mai mare de la Primărie pentru proiectele culturale, anul viitor

Publicat: marți, 29 Octombrie 2019 , ora 11.28

Municipalitatea brașoveană ia în calcul să aloce o cofinanțare mai mare, pe Ghidul cultural, în anul următor, pentru proiectele culturale independente.

Reprezentanții Primăriei nu au vehiculat o sumă, precizând doar că va fi vorba despre o creștere a sumei ce poate fi acordată unui proiect.

În acest an, prin Ghidul cultural, Primăria finanțează un proiect cu maxim 100.000 de lei. În ceea ce privește întocmirea Ghidului cultural pentru anul următor, acesta va depinde, ca și în anii anteriori, de adoptarea bugetului național.

În 2019, municipalitatea brașoveană a alocat 2 milioane de lei, pentru cofinanțarea proiectelor culturale independente, prin Ghidul cultural. În total, sunt 16 proiecte, care au accesat, în total, peste 1,1 milioane lei.

Adina Chirvasă