ACUM:
7.03
Bună dimineața Transilvania

Știri din Brașov Înapoi

Școlile și grădinițele intră în online, joi și vineri. Universitatea continuă în sistem hibrid. Creșele rămân deschise

Publicat: miercuri, 17 Martie 2021 , ora 14.20

De joi, 18 martie, școlile din municipiul Brașov, plus grădinițele, trec în online. Asta din cauza faptului că orașul are, astăzi, o incidență de 6,12 la mie, iar prevederile legale spun că la depășirea pragului de carantină de 6 infectări la mia de locuitori, toate cursurile din unitățile școlare trec în online fără a mai aștepta decizia de carantinare a localității din partea Comitetului pentru Situații de Urgență.

“Suspendarea se va menține până vineri 19 martie când, în funcție de evoluția acestui indice, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență va decide prelungirea sau nu a carantinei”, a spus purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Brașov, Valentin Bucur.

În schimb, creșele din Brașov rămân deschise, ele fiind în subordinea autorității locale, nu a Ministerului Educației.

Universitatea Transilvania din Brașov va continua să desfășoare activități practice și laboratoare cu studenții, față în față. Practic, vorbim despre sistemul hibrid, căci cursurile sunt toate în online. Chiar sistemul preuniversitar trece în online 100%, Universitatea a decis să continue în sistem hibrid, dat fiind că are autonomie universitară.

“Aș vrea să vă spun că studenții noștri sunt extrem de responsabili, avem la învățământul de zi, unde sunt peste 17.000 de studenți, din cei 20255 ai Universității, 964 de grupe. Din acestea, în primele 4 săptămâni de activitate, din semestrul al II-lea, o singură grupă este în online. Deci, din 964. Asta înseamnă că studenții, repet, au respectat regulile, nu avem situații deosebite și mă aștept ca în continuare să fie la fel de responsabili. De altfel, la fel cum spunea, ieri, și ministrul Educației, școala nu îmbolnăvește”, a spus rectorul Universității Transilvania, prof.dr.ing. Ioan Vasile Abrudan.

În prezent, în județ, activități în online, din cauza depășirii ratei de carantină, mai sunt desfășurate la Sânpetru, din 12 martie. 

Adina Chirvasă