ACUM:
0.00
Transilvania by night

Știri sportive Înapoi

Corona mizează pe tinere în Divizia A

Publicat: vineri, 3 Iulie 2020 , ora 12.06

Extrema dreapta Ana Berbece revine la Corona Brașov, clubul la care s-a format ca jucătoare și alături de care a debutat la senioare și a ajuns până în semifinalele Cupei EHF acum patru ani.



„Îmi este dor de handbal, dor de sala din Brașov și de tot ce înseamnă handbalul pentru mine. Sunt fericită, vreau să joc și să ajut echipa să revină acolo unde trebuie să fie și sunt sigură că vom reuși acest lucru. M-am pregătit foarte bine în această perioadă și abia aștept să începem și pregătirea cu echipa. Am încredere în lotul pe care o să îl avem și convingerea că ne vom îndeplini obiectivul”, a declarat Ana Berbece. 

Ana Berbece a fost prezentă cu echipa națională de senioare la Campionatul Mondial din Germania în 2017. De asemenea, a participat cu loturile de tineret și junioare la Olimpiada de Tineret - Tbilisi 2015 și la Campionatul Mondial - Slovacia 2016. Este medaliată cu bronz la senioare, cu Corona, iar la nivel de junioare are două titluri naționale și este de două ori vicecampioană națională, în 2017 fiind desemnată cea mai bună extremă dreapta a turneului final de junioare 1. În carieră, Ana Berbece a jucat la Corona Brașov, Universitatea Cluj și Dunărea Brăila.


În Divizia A clubul se va baza și pe un portar cu mult potențial. Ioana Ugran este campioană națională de junioare cu Olimpic Târgu Mureș și are un loc 5 la Europenele de tineret de anul trecut. În sezonul 2019 – 2020 a activat în Divizia A pentru CSM Târgu-Mureș. La 20 de ani Ugran este portarul echipei naționale de tineret.

Adrian Susanu