ACUM:
8.10
Bună dimineața Transilvania (continuare)

Știri din Brașov Înapoi

De Ziua Greciei, Primăria Brașov și Tâmpa vor fi iluminate în culorile drapelului elen

Publicat: joi, 25 Martie 2021 , ora 10.49

Este Ziua Națională a Greciei, azi, iar Brașovul marchează acest lucru iluminând clădirea Primăriei Brașov și literele de pe Tâmpa în alb și albastru - culorile drapelului elen. Asta ca semn de apreciere pentru contribuția grecilor în dezvoltarea orașului nostru. Căci aceștia, ajunși în Brașov în jurul secolului al XIV-lea, și-au lăsat amprenta asupra orașului nostru în mai multe domenii.

De exemplu, în secolul al XV-lea este menționată existența unei școli cu predare în limba greacă, în anul 1730 este atestată o capelă ortodoxă care aparținea grecilor, iar în secolul al XVIII-lea comercianții greci au construit în Brașov un spital, o școală, diferite magazine și locuințe. Ctitorul principal al Bisericii Sfânta Treime, de pe strada George Barițiu nr 12, începută în 1786, în prezent nu numai lăcaș de cult, ci și monument istoric, a fost un bogat negustor grec - Panaiotis Hagi Nikos. 

Până la începutul celui de-al Doilea Război Mondial, comunitatea elenă din Brașov a continuat să susțină biserica și școala și a fost foarte implicată în viața comercială și socială a cetății. Imediat după război, au început problemele care au determinat restrângerea treptată a activității grecilor, culminând cu confiscarea bunurilor Comunității, în vremea regimului comunist, în anul 1976.

În 1990, imediat după schimbarea regimului, a avut loc reînființarea Comunității Elene.

Adina Chirvasă