ACUM:
0.00
Transilvania by night
Urmează:
6.00
Agenda Zilei

Știri din Brașov Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

Decalogul schiorului

Publicat: joi, 16 Ianuarie 2020 , ora 13.41

De la începutul sezonului de schi și până acum, pe pârtiile din Poiana Brașov s-a înregistrat un număr record de accidentări, peste 200. Pentru a evita situațiile neplăcute, iubitorii sporturilor de iarnă sunt rugați să citească și să respecte următoarele reguli:

1. Respectul celuilalt: orice schior trebuie să se comporte astfel, în orice clipă, încât să nu îl pună pe cel de lângă el în pericol.

2. Stăpânirea vitezei și a comportării: orice schior trebuie să-și adapteze viteza de alunecare și comportamentul adecvat propriei sale capacități fizice și tehnice.

3. Stăpânirea direcției: schiorul din deal, a cărui poziție este dominantă, trebuie să-și aleagă în așa fel traseul și să prevadă o direcție de cădere care să asigure siguranța schiorului din vale.

4. Depășirea: schiorul poate sa efectueze o depășire liberă în deal, vale, stânga, dreapta, atâta timp cât schiorul care depășește ține seama de evoluția schiorului depășit și păstrează o distanță de siguranță suficientă în raport cu el.

5. Încrucișarea și traversarea: schiorul care traversează o pârtie sau un teren de școală trebuie să se asigure, menținând controlul vizual spre deal și vale, luând-și precauțiunile necesare preîntampinării unui accident pentru el și pentru alții.

6. Staționarea: schiorul trebuie să evite să se oprească și numai în cazuri de absolută necesitate în pasajele lipsite de vizibilitate. În caz de căzătură, trebuie să degajeze rapid pârtia.

7. Urcarea: pe schiuri sau cu piciorul trebuie să se facă folosind marginea pârtiei.

8. Respectarea semnalizării: oricine trebuie să respecte semnele internaționale de semnalizare instalate pe pârtie, indiferent de gradul sau de pregătire sportivă, vârsta etc.

9. Respectarea naturii pârtiei: a schia rapid pe o pârtie rezervată începătorilor constituie o greșeală, ca și aventurarea schiorului începător pe o pârtie dificilă.

10. În caz de accident: orice schior sau persoană aflată pe pârtie trebuie să dea ajutor în caz de accident.

(Sursa articol: Salvamont Brașov) 

Radio România Brașov FM