ACUM:
13.15
Pulsul zilei (continuare)
Urmează:
14.00
Buletin de știri
Apoi:
14.05
Pulsul zilei (continuare)

Știri din Brașov Înapoi

Electrica donează 30.000 de euro Spitalului de Pneumoftiziologie din Brașov

Publicat: joi, 26 Martie 2020 , ora 12.54

Societatea de Distribuție a Energiei Electrice Transilvania Sud SA donează suma de 30.000 de euro Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie din Brașov, pentru a-i sprijini pe cei care luptă în prima linie cu noul coronavirus, potrivit reprezentanților companiei.


Banii vor fi folosiți pentru achiziția de aparatură medicală, necesară pentru tratarea pacienților, precum și de echipamente de protecție pentru personalul medical.


"Analizând situația la nivel global, este imperios necesar ca, în această perioadă dificilă, să fim solidari și responsabili. Modul în care vom reuși să depășim această perioadă depinde și de sprijinul oferit cadrelor medicale, de implicarea noastră, de acțiunea fermă și imediată. Este important ca toți cei care pot să ajute să o facă acum. Încă de la debutul acestei situații, compania noastră a adoptat o serie de măsuri speciale, astfel încât să răspundă nevoilor de protecție a angajaților, consumatorilor și partenerilor noștri, precum și de limitare a unei potențiale extinderi a Covid-19. Împreună cu autoritățile și partenerii noștri vom continua să acționăm pentru a limita orice riscuri potențiale și pentru a fi pregătiți să răspundem, într-un timp cât mai scurt, situațiilor generate de evoluția situației", a spus Sinan Mustafa, Directorul General al SDEE Transilvania Sud.

Radio România Brașov FM