ACUM:
12.00
Buletin de știri
Apoi:
13.00
Radiojurnal Radio România

Știri din Brașov Înapoi

Ioan Abrudan, Doctor Honoris Causa al Academiei Forțelor Aeriene Henri Coandă

Publicat: joi, 25 Iulie 2019 , ora 16.47

Primul Doctor Honoris Causa al Academiei Forțelor Aeriene Henri Coandă din Brașov este rectorul Universității Transilvania, Ioan Abrudan. Roba, toca și diploma i-au fost înmânate acestuia, joi dimineața, în cadrul unei ceremonii organizate la Academia de Aviație.

Este primul titlu de Doctor Honoris Causa acordat de Academia Henri Coandă. Ioan Abrudan a apreciat titlul acordat drept o onoare și, în același timp, o recunoaștere a excelentei colaborări dintre cele două instituții de învățământ superior din orașul nostru.

Rectorul Universității Transilvania a prezentat, audienței, principalele idei, cuprinse în una dintre lucrările sale, care l-au făcut cunoscut, atât pe plan intern, cât și internațional.

Sorin Țârcă