ACUM:
11.05
Weekend împreună (continuare)
Urmează:
12.00
Buletin de știri

Știri din Brașov Înapoi

Mai puține ore pentru elevi

Publicat: marți, 19 Noiembrie 2019 , ora 11.24

Elevii din ciclul primar, gimnazial și liceal vor avea mai puține ore la școală. Șeful statului, Klaus Iohannis a promulgat de curând legea care prevede reducerea numărului de ore pentru cele 3 cicluri din învățământul preuniversitar.

Mai exact, elevii din ciclul primar vor face, în medie, 20 de ore pe săptămână (față de 19-22 ore în prezent), cei din ciclul gimnazial 25 de ore săptămânal (în loc de 26-34 în prezent) iar cei de liceu vor face 30 de ore pe săptămână. Cel mai mare impact va fi la gimnaziu. Aici numărul de ore va fi redus la 25 - adică sunt tăiate în jur de 5 ore din orarul săptămânal.

Modificarea numărului de ore din planurile cadru va afecta atât cele 25.000 de cadre didactice din învățământ, cât și pe elevi, care au păreri pro și contra legat de această schimbare.

Proiectul de lege va intra în vigoare în anul școlar 202-2021. Totodată, sindicaliștii din educație consideră că reducerea numărului de ore ar putea aduce și un val de concedieri în învățământ.

Adina Milea