ACUM:
9.03
Bună dimineața Transilvania (continuare)
Urmează:
10.00
De 10 ori România
Apoi:
11.00
Buletin de știri

Știri din Brașov Înapoi

Medicina, cea mai căutată facultate, până acum, la Brașov. Înscrieri se mai fac până în 17 iulie

Publicat: miercuri, 14 Iulie 2021 , ora 12.24

800 de dosare sunt depuse la Facultatea de Medicină a Universității Transilvania, pentru admiterea la licență Zi. Asta în condițiile în care sunt peste 320 de locuri, dintre care 149 bugetate.


Acestea reprezintă, de fapt, miza candidaților. Facultatea de Medicină este una dintre cele la care se intră cu examen, nu cu dosarul.


Următoarea cea mai căutată facultate este cea de Științe Economice și Administrarea Afacerilor, cu 460 de dosare depuse, iar imediat după ea este cea de Matematică-Informatică, unde sunt aproape 400 depuse.


La polul opus, cele mai puține dosare sunt la Facultățile de Muzică, Design de mobilier și Ingineria Lemnului și Știința și Ingineria Materialelor.


Înscrieri se mai fac la toate cele 18 facultăți, până în 17 iulie, doar online.

Pentru admiterea din acest an, taxele, atât cele de școlarizare, cât și cele de admitere rămân neschimbate față de anul trecut. Astfel, taxa pentru înscrierea la facultate este de 250 de lei la Medicină, respectiv de 200 de lei la celelalte facultăți, iar taxele de școlarizare sunt cuprinse între 3.500 și 6.000 de lei, în funcție de profilul ales.

Adina Chirvasă