ACUM:
8.10
Bună dimineața Transilvania (continuare)
Urmează:
9.00
Buletin de știri

Știri din actualitate Înapoi

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a fost revocat din funcție, astăzi

Publicat: joi, 8 Iulie 2021 , ora 14.49
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a fost revocat astăzi din funcție de premierul Florin Cîțu, informează Radio România Actualități.


Șeful Guvernului a precizat că le-a comunicat această decizie liderilor coaliției de guvernare, cu care a avut două discuții pe această temă.


Florin Cîțu a anunțat totodată că i-a transmis președintelui Klaus Iohannis cererea de revocare a ministrului finanțelor, document care a ajuns deja la Administrația Prezidențială.


“După o discuție cu membrii coaliției, marți seara, în care i-am anunțat că i-am cerut demisia ministrului Finanțelor Publice, acesta ne-a informat că nu dorește să își dea demisia și preferă să fie revocat. Astăzi, după încă o discuție cu membrii coaliției, la prima oră, am transmis președintelui Klaus Iohannis cererea de revocare a domnului Alexandru Nazare din funcția de ministru al Finanțelor. De asemenea, am trimis și propunerea de ministru interimar, ca acela să fiu eu”, a spus Florin Cîțu.

Premierul Florin Cîțu a motivat revocarea ministrului Nazare spunând că decizia sa vine în urma unei evaluări la șase luni de activitate a acestuia, spunând că există multe proiecte importante în întârziere la Ministerul Finanțelor, fiind vorba în special de acele proiecte ce vizează eliminarea evaziunii fiscale și atragerea fondurilor europene.


Florin Cîțu a mai spus că această revocare nu reprezintă o răfuială internă a liberalilor, pentru că, preciza acesta, el a fost cel care l-a propus și susținut pe Alexandru Nazare.


În perioada următoare interimatul la Ministerul Finanțelor va fi asigurat de șeful Executivului.

Radio România Actualități