ACUM:
9.03
Bună dimineața Transilvania (continuare)
Urmează:
10.00
De 10 ori România
Apoi:
11.00
Buletin de știri

Știri din Brașov Înapoi

Oscar, șarpele hoinar, a redus amprenta de carbon la Brașov cu peste 600 kg, în două săptămâni

Publicat: miercuri, 17 Noiembrie 2021 , ora 13.20

În doar 2 săptămâni, 18 orașe au reușit să reducă, prin campania „Oscar, șarpele hoinar”, 1.3 tone emisii CO2, cantitate care ar putea fi absorbită de 65 copaci într-un an întreg, anunță organizatorii.


Printre orașele participante, Brașovul, reprezentat de 5 școli și peste 1.200 elevi la această ediție. Prin intermediul Agenției pentru Managementul Energiei și Protecția Mediului Brașov, coordonatorul local al campaniei, elevii brașoveni au reușit transformarea a peste 4.700 km în deplasări sustenabile și reducerea a peste 600 kg CO2.


Ce înseamnă aceste cifre ne-a spus reprezentantul pe comunicare al Agenției, Leea Mihăilă:


În primul rând, trebuie să ne raportăm la o distanță de 4.700 de km și să ne imaginam că această distanță, în mod normal, fără campania noastră, ar fi presupus că anumiți elevi din școlile participante se deplasează individual, cu mașina, la școala – desigur, mașina condusă de părinte – dar nu grupați mai mulți elevi într-o mașină. Orice altă variantă, care presupune mersul pe jos, pe bicicletă, pe un mijloc de transport ușor poluant sau chiar și grupați mai mulți elevi într-o mașină, presupune o reducere a emisiilor de dioxid de carbon”, a explicat Leea Mihăilă.


Scopul campaniei a pornit de la nevoia de a educa elevii în spiritul unui transport cu emisii scăzute și de a descongestiona zonele adiacente școlilor, blocate de mașinile care aduc sau preiau elevi. Dar bunele obiceiuri trebuie învățate chiar din familie:

“Este nevoie de un efort colectiv relativ mare, astfel încât aerul pe care îl respirăm să fie mai curat. Cel mai simplu ar fi ca - ori de câte ori au posibilitatea și nu sunt presați de timp - să recurgă la mijloacele de transport în comun. Oferă o alternativă cu consum redus atât de combustibil, cât și de generare emisii de dioxid de carbon. Acasă, noi recomandăm echipamente eficiente. Atunci când se face o achiziție de electrocasnice ar trebui căutată eticheta A+++”, a adăugat Leea Mihăilă.

Campania Traffic Snake Game se desfășoară de 8 ani în România, în toată această perioadă ajungând în peste 30 de orașe din țară. A reunit peste 70.000 elevi participanți care au reușit să transforme peste 500.000 km în deplasări sustenabile și au generat o reducere de aproximativ 8 tone emisii CO2.

Camelia Vlad