ACUM:
18.00
Weekend împreună - Repriza a 2-a (continuare)
Urmează:
19.00
Radiojurnal Radio România
Apoi:
19.15
Pasaj urban

Știri din Brașov Înapoi

Primul pacient din Brașov vindecat de coronavirus a fost externat

Publicat: joi, 26 Martie 2020 , ora 21.41

Primul pacient din Brașov vindecat de coronavirus, un bărbat de 44 de ani, a fost externat, joi, de la Spitalul de Boli Infecțioase, a anunțat prefectul județului Brașov, Mihai Cătălin Văsii, într-o videoconferință.

De asemenea, acesta a anunțat că la Brașov au sosit încă 700 de teste pentruCOVID-19, achiziționate cu fonduri de la Ministerul Sănătății, precum și 1000 de teste primite ca donație de la două fundații.

Mihai Cătălin Văsii a adăugat că laboratorul de Biologie Moleculară din cadrul spitalului este perfect funcțional și că se lucrează în două schimburi pentru procesarea probelor recoltate.

Prefectul Brașovului atrage atenția că deși unele măsuri prevăzute în Ordonanța Militară nr. 3, pot părea drastice, acestea sunt necesare și au ca scop protejarea populației.

"Dragi brașoveni, trebuie să facem față unei încercări grele. COVID-19 este una dintre cele mai mari amenințări cu care s-a confruntat omenirea de multe decenii. Nu putem trece de această cumpănă decât împreună. Forța unei comunități stă în solidaritate și respectarea cu strictețe, de către toți, a regulilor impuse de situația de urgență în care ne aflăm. Fac încă o dată apel: Stați acasă!", a adăugat Mihai Cătălin Văsii.

Radio România Brașov FM