ACUM:
14.05
Pulsul zilei (continuare)
Urmează:
15.00
Buletin de știri
Apoi:
15.05
Sens unic

Știri din Brașov Înapoi

Regulamentul privind accesul pe drumurile forestiere, în dezbatere publică. Brașovenii pot face propuneri până în 4 septembrie

Publicat: vineri, 21 August 2020 , ora 11.22

Brașovenii vor avea voie să meargă și pe drumurile forestiere din pădurile administrate de Regia Publică Locală a Pădurilor Kronstadt. Asta pentru activități individuale de turism, sportive și de recreere.

Cu alte cuvinte, vor putea merge pe jos, cu bicicleta și va fi permis și accesul cărucioarelor pentru copii. În schimb, este interzis accesul cu ATV-urile sau alte mijloace motorizate, cu excepția pădurarilor, care trebuie să-și îndeplinească atribuțiile. Sunt câteva dintre prevederile noului Regulament privind accesul pe drumurile forestiere, un proiect care a fost lansat în dezbatere publică. Brașovenii pot face propuneri, cu titlul de recomandare, până în 4 septembrie, pe adresa de mail a Regiei Kronstadt.

Între altele, cei care vor să organizeze competiții sau activități cu scop comercial, de exemplu, pe drumurile forestiere, trebuie să obțină acordul Regiei. De asemenea, Regia poate amplasa pe drumurile forestiere camere video, pentru a monitoriza modul în care sunt respectate prevederile legale. Regulamentul cuprinde și cele 30 de drumuri forestiere din pădurile administrate de Regie.

Adina Chirvasă