ACUM:
8.00
Radiojurnal

Știri din Brașov Înapoi

S-a mărit familia de reni la Vama Buzăului. Trenuleț turistic spre Cascada Urlătoarea

Publicat: luni, 17 Mai 2021 , ora 8.30

Ieri s-a născut al doilea pui de ren din România în captivitate la Rezervația de zimbri "Valea Zimbrilor - Vama Buzăului".

Acest nou exemplar completează familia de reni prezentă de doi ani în rezervație. Primul pui de ren s-a născut anul trecut, tot în luna mai, o încântare pentru vizitatori în general și în special pentru copii. Cei patru reni viețuiesc în același loc, pe cele 10 hectare ale rezervației, alături de zimbri, cerbi și căprioare.

Rezervația naturală "Valea Zimbrilor" a fost înființată în noiembrie 2008, la Vama Buzăului, ca parte a unui proiect de dezvoltare turistică a zonei, la care au participat primăriile Prejmer și Vama Buzăului, Consiliul Județean Brașov și Agenția de Dezvoltare Durabilă a Județului Brașov.

În Stațiunea Turistică Vama Buzăului a fost introdus, zilele trecute, și un mijloc de transport atractiv pentru turiști. În fiecare weekend, pe traseul Rezervația "Valea Zimbrilor Vama Buzăului" - Cascada "Urlătoarea", funcționează trenulețul turistic, între orele 10.00 și 18.00 fiind programate 5 curse.

Camelia Vlad