ACUM:
11.03
Pulsul zilei
Urmează:
12.00
Radiojurnal
Apoi:
12.10
Pulsul zilei (continuare)

Arhivă : Știri din Brașov Înapoi

De luna aceasta copiii vor primi alocații mărite

Publicat: miercuri, 8 Mai 2019 , ora 13.56

Începând cu această lună, copiii primesc alocațiile mărite.

Astfel, pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 și 18 ani, părinții acestora vor încasa 150 de lei și 300 de lei pentru copiii de până la 2 ani, precum și pentru tinerii care au împlinit vârsta de 18 ani și urmează cursurile învățământului liceal sau profesional, organizate în condițiile legii, până la terminarea acestor cursuri.

De asemenea, alocația va fi de 300 de lei și pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 și 18 ani în cazul celor cu dizabilități.

Ordonanța de urgență privind majorarea alocațiilor copiilor a fost adoptată în februarie de Executiv. Președintele Klaus Iohannis a semnat la 15 martie decretul pentru promulgarea Legii bugetului de stat pe anul 2019.

Mihai Cojocaru