ACUM:
0.00
Transilvania by night

Arhivă : Știri din Brașov Înapoi

Proiect cu fonduri europene pentru dotarea UPU

Publicat: miercuri, 8 Mai 2019 , ora 14.16

Președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, și directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională „Centru”, Simion Crețu, au semnat, marți, 7 mai, contractul de finanțare a proiectului prin care Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Brașov va fi dotată cu echipamente și aparatură medicală performante.

Valoarea proiectului este de aproape 6,8 milioane lei, din care peste 4,75 milioane lei sunt din fonduri europene nerambursabile. 

Acesta este doar unul dintre cele 6 proiecte de dotare a spitalelor aflate în subordinea Consiliului Județean Brașov. În total, peste 50 de milioane lei vor fi investiți în dotarea unităților medicale prin aceste proiecte, iar alte 66 de milioane vor veni pentru trei proiecte de eficientizare energetică a clădirilor în care își desfășoară activitatea spitale din județ. 

Prin proiectul semnat acum, UPU va primi, printre altele, un computer tomograf, două aparate radiologice digitale, unul fix și altul mobil, tărgi pentru resuscitare, un echipament pentru intubație dificilă, sisteme de livrare a gazelor medicale, monitoare și alte echipamente necesare urgențelor medicale.

Sorin Țârcă