ACUM:
23.00
Transilvania by night
Urmează:
0.00
Transilvania by night

Arhivă : Știri din Brașov Înapoi

Street Food Festival, în perioada 27-30 iunie, sub Tâmpa

Publicat: luni, 24 Iunie 2019 , ora 13.23

Între 27 și 30 iunie, Street Food Festival se întoarce în Brașov, sub Tâmpa.

Întreg festivalul este construit în jurul conceptului de experiență, o experiență unică de la modul în care este preparată și servită mâncarea până la decorurile tematice din perimetrul festivalului și scena pe care vor urca mai mulți artiști.

Participanții pot să încerce de la preparate asiatice, până la specialități de street food și preparate cu fructe de mare. De asemenea, vor fi și deserturi și răcoritoare.

Pasionații de gătit, dar și pofticioșii, vor putea lua parte la diferite demonstrații și activități alături de Chef Foa.

Pe lângă mâncare, brașovenii se vor putea bucura și de muzică, mai mulți artiști fiind invitați sub Tâmpa.

Street FOOD Festival este un concept de festival care a debutat, în 2016, la Cluj-Napoca și ulterior a fost dezvoltat în alte 11 orașe.

Revoluția street food a avut un impact însemnat și la nivel de comunitate, prin conștientizarea nevoii de a-i ajuta pe cei defavorizați sau prin combaterea fenomenului de risipă alimentară.

Adina Chirvasă