ACUM:
12.10
Pulsul zilei (continuare)
Urmează:
13.00
Buletin de știri
Apoi:
13.03
Pulsul zilei (continuare)

Arhivă : Știri din Brașov Înapoi

Au început înscrierile pentru cea de-a doua sesiune de Bacalaureat

Publicat: luni, 15 Iulie 2019 , ora 17.12

Până în 19 iulie, candidații care au „picat” examenul de Bacalaureat se pot înscrie pentru a-l susține din nou.

În 26 iulie va fi o zi destinată înscrierilor candidaților care au promovat examenele de corijențe.

Conform calendarului stabilit de Ministerul Educației, a doua sesiune de Bacalaureat se va desfășura în a doua parte a lunii august, iar candidații vor susține mai întâi probele scrise și mai apoi probele orale (sau de competențe).

Astfel, prima probă programată este în 21 august, respectiv proba scrisă la Limba și literatura română. Urmează, în 22 august, proba scrisă la limba și literature maternă. În 23 august va fi proba obligatore a profilului, examen scris, iar în 26 august, proba la alegere a profilului.

Din 27 august vor fi probele de competențe lingvistice, într-o limbă străină și digitale.

Rezultatele vor fi afișate în 3 septembrie, până la orele 12.00,  apoi până la ora 16.00 pot fi depuse contestații.

Rezultalele finale, după rezolvarea contestațiilor, vor fi afișate în 7 spetmebrie.

În județul Brașov, în sesiunea de Bacalaureat ce tocmai s-a încheiat, peste 2200 de candidați, din 3000 prezenți, l-au promovat, iar restul celor 800 au fost respinși.

Adina Chirvasă