ACUM:
11.03
Pulsul zilei
Urmează:
12.00
Radiojurnal
Apoi:
12.10
Pulsul zilei (continuare)

Arhivă : Știri din Brașov Înapoi

Centrul de afaceri din Bartolomeu ar putea deveni functional 100%, de la sfârșitul lunii septembrie

Publicat: vineri, 9 August 2019 , ora 11.26

Centrul de Afaceri Transfer Tehnologic și Incubator de Afaceri (CATTIA) din Bartolomeu ar putea deveni functional 100%, la sfârșitul lunii septembrie. Așa spun reprezentanții municipalității brașovene, care deocamdată așteaptă un răspuns de la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice cu privire la solicitarea de a prelungi termenul de finalizare a lucrărilor.

Între timp, în această lună, în ședința de Consiliu Local va fi supus aprobării și un regulament care să prevadă cine va putea desfășura activitatea acolo și care vor fi criteriile de admisibilitate.

Primăria municipiului Brașov a cerut prelungirea termenului de finalizare astfel încât să nu fie nevoită să ramburseze sumele primate de la Uniunea Europeană drept co-finanțare pentru construcția Centrului. CATTIA este unul dintre cele mai lungi proiecte implementate de Primăria Brașov. Pentru acesta, municipalitatea a obținut o cofinanțare de 50% prin Programul Operațional Regional 2007 - 2013. Contractul de finanțare a fost semnat în anul 2013 și proiectul ar fi trebuit să fie finalizat până la data de 31 decembrie 2015. Însă, construcția a început în anul 2014, după ce licitația a fost blocată din cauza contestațiilor. În aceste condiții, termenul de finalizare s-a prelungit până în februarie 2016. Nici acesta nu a fost respectat, atunci, construcția fiind făcută în proporție de 40%. Din 2016, toate lucrările sunt plătite de municipalitate. Între timp, s-a făcut o nouă evaluare a lucrărilor și o expertizare, s-a făcut o nouă licitație, s-a stabilit un nou constructor, iar lucrările vor fi finalizate abia în acest an. Valoarea inițială a contractului a fost de aproape 71 milioane lei, din care peste 39 milioane lei trebuiau să vină de la Uniunea Europeană, din care a primit, însă, puțin peste 8 milioane de la Uniunea Europeană.

Adina Chirvasă