ACUM:
9.03
Bună dimineața Transilvania (continuare)
ACUM:
9.03
Bună dimineața Transilvania (continuare)
Urmează:
10.00
De 10 ori România
Apoi:
10.00
De 10 ori România

Arhivă : Știri din Brașov Înapoi

Clădirea Primăriei va fi iluminată arhitectural, începând cu acest weekend

Publicat: joi, 22 August 2019 , ora 17.16

Clădirea Primăriei va fi iluminată arhitectural, începând cu acest weekend.

Instalația va pune în valoare arhitectura clădirii Primăriei și va putea fi folosită, de asemenea, pentru iluminarea simbolică a acesteia, cu ocazia unor evenimente speciale, au precizat reprezentanții instituției.

Noul iluminat se va realiza cu 60 de proiectoare de ultimă generație, cu LED, montate pe 10 stâlpi care pun în valoare două fațade - intrarea principală și intrarea dinspre parcul Titulescu.

Proiectoarele oferă întregul spectru de culoare, iar instalația este computerizată. Culoarea și intensitatea vor putea fi, astfel, modificate din unitatea de comandă. În mod uzual, ele vor funcționa pe lumină alb-cald, culorile fiind utilizate doar la evenimente importante cum ar fi Ziua Națională a României, Ziua Mondială a Luptei împotriva Cancerului de Sân sau Ziua Conștientizării Autismului.

Primăria are în vedere, pe viitor și iluminarea altor obiective cum ar fi Casa Sfatului, Casa Junilor, Poarta Șchei sau Aleea după ziduri. De asemenea, pentru că, în acest moment, pe Aleea Tiberiu Brediceanu, se desfășoară lucrări de modernizare a iluminatului public, în proiect a fost inclus și iluminatul arhitectural al zidurilor și bastioanelor cetății.

Martina Piukovici