Arhivă : Știri din Brașov Înapoi
Ziua pompierilor, sărbătorită la Brașov


Ziua pompierilor va fi marcată la Brașov!
În fiecare an, în data de 13 Septembrie, pompierii își sărbătoresc ziua.
Această dată a fost aleasă pentru a celebra intevenția de acum 171 ani, atunci când 166 pompieri ai Capitalei, în frunte cu căpitanul Pavel Zăgănescu, au luptat în bătălia din Dealul Spirii și s-au opus invadatorilor străini.
În acest sens, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Brașov are, mâine și poimâine, mai multe evenimente, printre care un ceremonial aniversar și paradă cu forțe și mijloace la Cetatea Fagarașului, exerciții demostrative si concursuri pentru copii sau puncte mobile de informare preventivă, unde vor fi distribuite materiale informative cu reguli și măsuri specifice de comportare în cazul producerii unor situații de urgență, pe tipuri de riscuri.
De asemenea, în subunitățile și unitățile instituției, va fi organizată, mâine, Ziua porților deschise.