ACUM:
10.03
Weekend împreună (continuare)
Urmează:
11.00
Buletin de știri

Arhivă : Știri din Brașov Înapoi

În 2019, la Brașov, s-au întemeiat mai multe familii decât în primele șapte luni ale anului trecut

Publicat: joi, 19 Septembrie 2019 , ora 15.38

În 2019, la Brașov, s-au întemeiat mai multe familii decât în  primele șapte luni ale anului trecut.

Cel puțin asta rezultă din datele oferite de Direcția Județeană de Statistică Brașov. Astfel, în primele 7 luni ale anului, la oficiile de stare civilă, sau înregistrat peste 2000 căsătorii, așadar rata nupțialității a fost mai mare cu 5,5 procente față de cea înregistrată în aceeași perioadă a anului precedent.

Per total, de la începutul anului și până în luna iulie, brașovenii au și divorțat mai puțin față de aceeași perioadă a anului precedent. Mai exact, numărul divorțurilor a fost de circa 600, mai puține cu aproape 50 față de 2018.

Bianca Bucă