ACUM:
0.00
Transilvania by night

Arhivă : Știri din Brașov Înapoi

Accesul liber la Grădinița de pe strada Agrișelor

Publicat: miercuri, 16 Octombrie 2019 , ora 12.10

Accesul spre Grădinița nr. 13, de pe str. Agrișelor, nu mai poate fi blocat. Municipalitatea a obținut în instanță asigurarea accesului copiilor spre unitatea preșcolară, prin sentință definitivă. 

Povestea blocării accesului a început la sfârșitul lunii august, când proprietarul terenului a încercat să blocheze accesul spre clădirea grădiniței. Municipalitatea a obținut o ordonanță președințială prin care s-a deschis accesul. Proprietarul terenului a contestat această ordonanță, iar în data de 14 octombrie, Tribunalul Brașov a decis respingerea apelului, sentința fiind definitivă.

Grădința a fost în proprietatea statului român încă de dinainte de 1989. Ulterior, conform prevederilor legale, toate clădirile și terenurile în care își desfășurau activitatea unitățile de învățământ au fost trecute în domeniul public al Unităților Administrativ-Teritoriale. Ca o consecință, au fost inventariate unitățile de învățământ și a fost îndeplinită procedura privind atestarea domeniului public al UAT-ului. Astfel, toate aceste imobile de pe teritoriul municipiului Brașov au fost preluate de Municipalitate, inclusiv grădinița nr. 13.

Adina Chirvasă