ACUM:
23.00
Transilvania by night
Urmează:
0.00
Transilvania by night
Apoi:
6.00
Agenda Zilei

Arhivă : Știri din Brașov Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

Încă un mistreț mort de pestă porcină africană

Publicat: marți, 22 Octombrie 2019 , ora 14.27

Numărul porcilor mistreți găsiți morți în județul nostru în urma apariției focarului de pestă porcină africană a ajuns la 3, dintre care testele rapide au confirmat prezența bolii la primii doi porci.

Toate cele trei animale moarte au fost descoperite pe Fondul cinegetic nr. 3 Homorod.

Un număr de 20 de localități brașovene fac parte din zona afectată de pesta porcină africană din județ, declarată în urma confirmării oficiale a existenței virusului la cei trei mistreți morți.

S-a instituit o zonă de securitate cu raza de 15 kilometri, înconjurată de o zonă tampon cu lățimea de 8 kilometri. Cele 12 localități din zona infectată sunt: Rupea, Cața, Mercheașa, Homorod, Rupea Gară, Ungra, Hoghiz, Fântâna, Bogata Olteană, Dopca, Mateiaș și Racoș, iar cele din zona tampon – Paloș, Jimbor, Fișer, Dacia, Dăișoara, Cuciulata, Lupșa, Drăușeni.

Prefectul județului Brașov,  Marian Rasaliu, a precizat că nu este cazul să fie sacrificați porcii din gospodării și să intre lumea în panică, deoarece autoritățile încearcă să țină boala în zona pădurii.

Populația trebuie să fie și ea conștientă că numai respectând regulile de igienă și cele recomandate într-o asemenea situație poate fi ținută boala sub control.

Sorin Țârcă