ACUM:
10.00
De 10 ori România
Urmează:
11.00
Buletin de știri
Apoi:
11.03
Pulsul zilei

Arhivă : Știri din Brașov Înapoi

Transportul metropolitan întârzie la Vama Buzăului

Publicat: miercuri, 4 Decembrie 2019 , ora 9.31

Localnicii din Vama Buzăului, ca de altfel și în alte localități ale județului Brașov, au așteptat în zadar marti, transportul metropolitan, așa cum li s-a promis cu luni în urmă.

Au fost dezamăgiți și au transmis mesaje de reproș primarului comunei, Tiberiu Chirilaș, deoarece el este cel care i-a anunțat că din 3 decembrie va fi operațional acest tip de transport, în paralel cu operatorul privat cu care sunt obișnuiți de ani de zile.

În Consiliul Local Vama Buzăului s-au aprobat două rânduri de documentații, pentru parteneriatul cu Asociația de Transport Metropolitan.

Administrația județeană Brașov a aprobat actualizarea Programului Județean de Transport Persoane pe zona metropolitană, în contextul în care de la 1 iulie RATBV operează traseele către Bod, Sânpetru, Cristian și Ghimbav.

Directorul Agenției Metropolitane Brașov a declarat pentru Radio Romania Brasov FM, că toate traseele din localitățile brașovene, care și-au dorit acest lucru, au fost aprobate, doar că ar mai trebui un document emis de fiecare consiliu local din zona metropolitană.

Camelia Vlad