ACUM:
12.10
Pulsul zilei (continuare)
Urmează:
13.00
Buletin de știri
Apoi:
13.03
Pulsul zilei (continuare)

Arhivă : Știri din Brașov Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

Brașovul va avea o ambulanță specială pentru transportul persoanelor cu Covid 19

Publicat: joi, 30 Aprilie 2020 , ora 11.57

Brașovul va avea o ambulanță specială pentru transportul persoanelor cu Covid 19.


Consilierii locali au aprobat, în ședința de plen, o rectificare a bugetului municipiului prin care este asigurată o sumă necesară pentru achiziția autospecialei de transport victime multiple. Autospeciala va fi dată mai apoi celor de la ISU Brașov, dat fiind că aceștia au avut aproximativ 140 de misiuni de transport al bolnavilor sau suspecților de Covid, între spitale.


În prezent, transportul se face cu autospeciale obișnuite, care sunt dezinfectate constant, dar care au nevoie de un timp de circa 45 de minute pentru dezinfecție.


Autospeciala nouă pe care o finanțează municipalitatea are echipament special și, în plus, are un timp mai scurt de dezinfecție.


Potrivit lt.col Lucian Marciu, comandant ai ISU Brașov, oferta firmei care produce o astfel de autospecială este de 161.000 de euro, fără TVA. Însă, ea vine cu toate echipamentele incluse. În plus, vor veni și 4 izolete și 4 ventilatoare. Firma ce o produce spune că poate livra autospeciala în maxim 7 zile de la comandă, potrivit șefului ISU Brașov.



Consilierii locali brașoveni au aprobat o sumă de 950 de mii de lei pentru această achiziție. Banii sunt luați de la partea de studii și proiecte.

Adina Chirvasă