ACUM:
17.10
Sens unic (continuare)
Urmează:
18.00
Buletin de știri
Apoi:
18.05
Sens unic (continuare)

Arhivă : Știri din Brașov Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

Campioni olimpici invitați la Brașov, de Ziua Olimpică

Publicat: miercuri, 23 Iunie 2021 , ora 13.44

Nume uriașe din sportul românesc au vizitat expoziția „Citius, Altius, Fortius” de la Muzeul Județean de Istorie.


Foștii scrimeri Mihai Covaliu și Rareș Dumitrescu, maratonista Constantina Diță-Tomescu, canotorii Nicolae Țaga și Ioana Rotaru, handbalistul Gabriel Kicsid, gimnasta Diana Bulimar și patinatoarea Mihaela Dascălu au fost plăcut surprinși să vadă un muzeu dedicat sportului românesc.


Prezentă la eveniment, și tânăra speranță a patinajului viteză, brașoveanca Mihaela Hogaș a spus că speră să aducă o primă medalie olimpică de seniori și pentru acest sport.


„Sunt onorată și fericită că am fost aici cu ei și am avut norocul și șansa de a fi și eu într-o vitrină”, a spus Mihaela Hogaș.


De aici nu lipsesc echipamentele purtate de campionii olimpici, mingi de tenis, handbal, volei sau baschet, banderola de căpitan de echipă purtată de Gică Hagi, echipamente ale marilor noastre gimnaste, atlete, handbaliste, ale canotorilor, mănuși purtate de Leonard Doroftei sau Lucian Bute, florete și echipamente ale scrimerilor, între care și cel mai vechi costum de scrimă din România, vechi de peste un secol.


E foarte greu să fac o selecție a pieselor din expoziție. Mie îmi sunt dragi toate pentru că în spate au povești frumoase”, a spus directorul Muzeului Județean de Istorie Brașov, Nicolae Pepene.


Sorin Țârcă