ACUM:
6.00
Agenda Zilei
Urmează:
7.00
Buletin de știri

Arhivă : Știri din Brașov Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

Zeci de medici din diaspora s-au reunit, ieri, la Brașov

Publicat: duminică, 15 August 2021 , ora 10.05

Ideea rețelei a pornit de la politologul Gabriela Mirescu, stabilită în Elveția, care a inițiat acest proiect după protestele, de la București, din data de 10 august 2018. „Noi trebuie să lucrăm ca o scoică. Așa cum scoica ia firul de nisip care provoacă o rană, o durere și o transformă într-o perlă, așa și noi în România, din toate rănile și din toate durerile noastre, trebuie să punem mână de la mână și să facem perle. Asta încercăm la Rețeaua de  Solidaritate, să scoatem ce e mai bun din oameni”, a declarat Gabriela Mirescu. Mai mulți membri ai rețelei de solidaritate s-au întâlnit, ieri, la Brașov pentru a discuta despre măsurile care trebuie luate pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate din țara noastră. Gazda evenimentului a fost brașoveanul Christian Macedonschi care a ținut să sublineze faptul că: „Prin această rețea de solidaritate, prin această comunicare eficientă, România a primit foarte repede protocoale și a fost printre primele țări din Europa, după Elveția, care avea protocoale de lucru pe pandemie și pe combaterea Covidului”. Printre subiectele zilei, s-a numărat și încetinirea ritmului de vaccinare anticovid. Asta în contextul în care România a ajuns penultima din Uniunea Europeană ca număr de persoane imunizate, raportat la populație. „În ceea ce privește vaccinarea, eu cred că România este foarte bine organizată, este mult peste așteptările mele. Din păcate, s-a atins un plafon pentru că este nevoie de mult mai multă informare la nivel de mase. Până acum, informarea s-a făcut numai de sus în jos, de la nivel politic înspre cetățeni, cred că acum trebuie să fie făcută de jos în sus, dinspre medici, învățători, preoți către cetățeni”, a precizat medicul Sorin Popescu, din Viena. În Rețeaua de Solidaritate sunt activi acum nu numai epidemiologi, ci și medici din alte specialități și chiar cercetători.

Sorin Țârcă