ACUM:
14.03
Pulsul zilei (continuare)
Urmează:
15.00
Buletin de știri
Apoi:
15.05
Sens unic

Arhivă : Știri din Brașov Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

Succes peste ocean pentru o tânără din Făgăraș care pictează și brodează manual haine unicat

Publicat: luni, 13 Septembrie 2021 , ora 21.08

A renunțat la o carieră în finanțe pentru a-și transforma pasiunea de-o viață într-o afacere de succes. Vorbim despre o tânără din Făgăraș care pictează pe haine pe care le vinde, ulterior, la cele mai mari târguri de profil din lume.

Andreea Madlen Flueraș a renunțat la un loc de muncă sigur, și-a îngăduit să viseze, iar de trei ani, în atelierul din Făgăraș, pictează și brodează manual haine unicat pe care mai apoi le vinde celor care vor să aibă un stil vestimentar diferit.

''Totul a început în urmă cu trei ani, dintr-o joacă, cu tricouri și hanoarce. Aveam în gând cămașa oversized, albă cu ușoare influențe masculine și după 4-6 luni am ieșit cu ele la primul eveniment de design din București. Au avut un succes neașteptat'' a explicat Madlen.

Pictura sau borderia manuală pe haine nu reprezintă o muncă ușoară. Realizarea modelelor poate dura de la câteva ore până la câteva zile, iar cele mai căutate sunt cele cu croi lejer care pot fi purtate în contexte diferite.

Cămășile unicat, produse în atelierul românesc, au ajuns să fie vândute și peste ocean - la cel mai mare târg internațional de la New York. Acolo, tânăra antreprenoare din Țara Făgărașului a lansat două colecții, fiind singurul expozant din România.

''Încă de anul trecut îmi propuneam să duc din creațiile făcute în Transilvania în Europa și numai. Într-adevăr a fost și pentru mine o surpriză, dar pur și simplu am zis ''ce am de pierdut, hai să încerc!''. În luna august am participat timp de patru zile în cadrul unui târg cu creații diferite din mai multe domenii. Au fost peste 600 de expozanți și a însemnat o experiență unică pentru mine.'' a mai adăugat Madlen.

Prețul unei cămași pictate manual pornește de la 270 lei.

Adina Milea