ACUM:
0.00
Transilvania by night
Urmează:
6.00
Agenda Zilei
Apoi:
7.00
Buletin de știri

Arhivă : Știri din Brașov Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

#NoSelfiesDay - Despre o imagine online corectă și sănătoasă, la Radio România Brașov FM, cu Andreea Madlen

Publicat: joi, 16 Martie 2023 , ora 14.58

„Yoga te ajută să te accepți așa cum ești, iar atunci nu mai ai nevoie de filtre” - Andreea Madlen, profesoară de Yoga și Reiki.


În fiecare an, pe 16 martie este marcată #NoSelfiesDay (Ziua Internațională fără selfie-uri), în care se încurajează abținerea de la realizarea și distribuirea selfie-urilor; o ocazie pentru detoxificarea de la utilizarea smartphone-urilor și a rețelelor sociale, dar și pentru a analiza, de la distanță, cât de nocive pot fi excesul de selfie-uri și dorința de a împărtăși o imagine "perfectă", de multe ori falsă.

Andreea Madlen, un important influencer din Brașov, artistă și profesoară de Yoga și Reiki, ne-a oferit, astăzi, în cadrul matinalului „Bună dimineața, Transilvania!”, câteva sfaturi despre cum să avem o imagine online corectă și sănătoasă.

Aceasta a declarat că ar trebui să existe un post și pentru „detoxifierea digitală”, așa cum este cel pentru trup, pe care îl ținem în această perioadă premergătoare sărbătorilor pascale:

„Din când în când, nu doar abținerea de la selfie-uri, dar cred că și abținerea de la ecrane pentru zile întregi ar fi indicată pentru o sănătate mintală mai bună”.

Andreea Madlen a mai declarat că Yoga poate fi de ajutor în procesul de acceptare a propriei persoane și a corpului așa cum este:

„Yoga te ajută să te accepți așa cum ești, iar atunci nu mai ai nevoie de filtre. Nu ai nevoie de acceptarea celorlați atunci când tu ești OK cu tine”.

Sursa foto 1: arhivă / pixabay.com

Sursa foto 2: Instragram / Andreea Madlen

Theodora Ghiorghiu