ACUM:
13.03
Pulsul zilei (continuare)
Urmează:
14.00
Buletin de știri
Apoi:
14.03
Pulsul zilei (continuare)

Arhivă : Știri din Brașov Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

Cetățuia Brașovului, din nou cu porțile deschise din această seară

Publicat: vineri, 8 Septembrie 2023 , ora 10.18

Brașovenii și turiștii sunt invitați astăzi, 8 septembrie, la redeschiderea porților Cetățuii de pe Dealul Straja. Evenimentul va fi precedat de câteva festivități:

La ora 17:00, din Piața Sfatului, parada - deschisă de Cimpoierii din Transilvania, Paladinii Terra Medies și Cavalerii Cetăților Bârsei & Terra Ultrasilvana - va pleca spre Cetățuie. Din zona Primăriei, se vor alătura paradei oficialitățile și bicicliștii.

După ce cavalerii medievali vor "recuceri" cetatea, la ora 18.30 va avea loc deschiderea porților fortăreței.

Momentul festiv va fi urmat de un concert de muzică veche a grupului Trei Parale, spectacol medieval cu foc al Paladinilor de Terra Medies, un spectacol de lasere și un concert multimedia contemporan - Silent Shadows.

Evenimentele festive se vor încheia duminică seară, dar Cetățuia va putea fi vizitată până în 17 septembrie, după care vor fi demarate lucrările de reabilitare necesare pentru ca fortăreața să fie redată circuitului turistic spre finalul anului, potrivit autorităților locale.

Camelia Vlad