ACUM:
13.15
Pulsul zilei (continuare)
Urmează:
14.00
Buletin de știri
Apoi:
14.05
Pulsul zilei (continuare)

Arhivă : Știri din actualitate Înapoi

Personalul silvic cu atribuții de pază va fi dotat cu armament de serviciu

Publicat: marți, 22 Octombrie 2019 , ora 17.45

Comisia pentru agricultură a dat raport favorabil, în unanimitate, unui proiect de lege privind modificarea statutului personalului silvic.

Una dintre modificări prevede că 'în exercitarea atribuțiilor de serviciu, personalul silvic cu atribuții de paza a fondului forestier național, a fondului cinegetic național, a fondului piscicol și a ariilor naturale protejate are statut special, este dotat cu armament de serviciu letal sau neletal, după caz, și poate face uz de armă, în condițiile reglementărilor privind regimul armelor și munițiilor'.


Un alt amendament adoptat de comisie menționează că personalul silvic pensionat la vârsta standard beneficiază de o gratificație egală cu minimum 5 salarii brute pe ultima lună de activitate, suportată de angajator.

Proiectul de lege a fost adoptat deja de Senat și urmează să fie supus votului plenului Camerei Deputaților.

Radio România Brașov FM