ACUM:
6.00
Bună dimineața Transilvania (continuare)
Urmează:
7.00
Radiojurnal Radio România

Înapoi la: Emisiuni

Călător pe unde și oriunde cu Camelia Vlad

Călător pe unde și oriunde - Ediția 165. „România Atractivă”, proiect pentru promovarea a sute de obiective turistice prin fonduri europene
Sâmbătă, 12 Martie 2022 , ora 0.00

Este România atractivă pentru turiștii din întreaga lume? După unii, da, alții spun că ar fi loc de mai bine!

Dar acum avem "România Atractivă", programul prin care peste 100 de milioane de euro, obținuți prin PNRR, vor fi investiți în 225 de obiective incluse în 12 rute turistice și culturale.

Aceasta este tema pe care o discutăm, în această ediție, cu secretar de stat la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, Csilla Hegedus.

Sumarul ediției: * despre programul România Atractivă * atracțiile zonei Maramureșului * Expoziție la Muzeul Casa Mureșenilor

Interviu cu secretar de stat Csilla Hegedus
Călător pe unde și oriunde – Ediția 144. Colibița, localitatea cu aerul la fel de pur ca cel din Munții Alpi
Sâmbătă, 25 Decembrie 2021

Ați fost vreodată la Colibița? Dacă nu, vă recomand să treceți această stațiune de interes local pe agenda voastră cu destinații turistice bune de vizitat într-un weekend cel puțin. Se spune că aerul de acolo ar fi la fel de pur ca cel din Munții Alpi.

În ediția "Călător pe unde și oriunde" de astăzi ni se alătură Roxana Niculescu, reprezentant teritorial la biroul din Brașov al Ministerului Antreprenoriatului și Turismului, care ne vorbește despre ce am putea face în localitatea bistrițeană.

Foto credit: Roxana Niculescu

Sumarul ediției: * despre Satul și Lacul Colibița * Vouchere de vacanță și în 2022 * Sezonul de schi * Bilet unic la muzeele județului Brașov

Călător pe unde și oriunde - Ediția 132. Ce faci dacă îți este frică pe munte dar îți dorești să mergi în drumeții?
Sâmbătă, 13 Noiembrie 2021 , ora 15.03
Ce faci dacă îți este frică pe munte dar îți dorești să mergi în drumeții? Împătimiții muntelui spun că ar trebui să încerci, totuși, să îți învingi temerile experimentând, pe ideea că frica asigură supraviețuirea. Ți-ar fi de folos un curs de navigație montană sau de nivologie? Ai idee ce prevede Codul internațional de semnalizare pe munte în caz de pericol?

Despre toate acestea, cu ghidul montan Marian Anghel - vicepreședintele Uniunii Asociațiilor de Lideri Montani Internaționali și membru fondator al Societății Ghizilor și Liderilor Montani. De asemenea, președintele Asociației de Educație și Cultură Outdoor, precum și autor de literatură montană.

Sumarul ediției: * Interviu cu ghidul montan Marian Anghel * Sfaturi de la salvamontiști * Drumeție prin Munții Bucegi * Codul Internațional de semnalizare pe munte în caz de pericol

Călător pe unde și oriunde – Ediția 128. Călătoriile chirurgului Bogdan Moldovan
Sâmbătă, 30 Octombrie 2021 , ora 15.03

Ce credeți că face un anume chirurg după programul din spital?

Călătorește prin țară, uneori chiar mai departe, practică Mountain biking sau testează ambarcațiuni de agrement, pentru că este și skipper. A vizitat multe locuri în lume, dar tot au mai rămas câteva pe care ar vrea să le bifeze la un moment dat. Printre acestea din urmă, un loc parcă încremenit în trecut, unde oamenii își duc traiul după reguli aparent simple, iar trabucurile, renumite în toată lumea, sunt rulate de localnici la margine de drum.

Dr. Bogdan Moldovan ne povestește despre destinațiile turistice preferate, în Brașov, în țară și peste hotare.

Sumarul ediției: *interviu cu dr. Bogdan Moldovan * Castele în jud. Mureș * Scara Rákóczi * Cetatea Saschiz * Biserioca Leproșilor

Călător pe unde și oriunde – Ediția 76. Despre Noaptea Învierii - Sărbătoarea speranței și a bucuriei, cu părintele Constantin Necula
Sâmbătă, 1 Mai 2021 , ora 15.03

Astăzi avem o ediție specială "Călător pe unde și oriunde". Mai sunt doar câteva ore până când clopotele vor anunța Învierea Domnului, iar flacăra speranței ne va călăuzi pașii spre "mai departe". Alături de noi este părintele profesor Constantin Necula, care ne vorbește despre așteptări, credință și despre aventurile sale în orașul de la poalele Tâmpei.

În această ediție specială aflați și când va putea fi vizitată iar Prima Școală Românească (închisă cu un an în urmă din cauza pandemiei), de lângă Biserica Sf. Nicolae, edificiu de mare însemnătate pentru comunitatea brașoveană. Stăm de vorbă cu directorul muzeului, părintele Sebastian Pârvu.

Sumarul ediției: * Interviu cu părintele Constantin Necula * Parada junilor 2021 * Despre (re)deschiderea Muzeului "Prima Școală Românească", cu directorul muzeului, părintele Sebastian Pârvu

Călător pe unde și oriunde – Ediția 74. De Florii, prin lumea florilor, naturale și spirituale
Sâmbătă, 24 Aprilie 2021 , ora 15.03

Bine v-am regăsit, dragi prieteni! Ediția de astăzi este plină de culoare... Pentru că suntem în ajun de Florii, frumosul ne va inunda sufletele. Iar pentru că această sărbătoare este despre noi toți, astăzi vom străbate și câteva rezervații naturale pline cu flori în această perioadă de primăvară.

Sumarul ediției: Sărbătoarea Floriilor, interviu cu părintele Mihai Manolache, paroh la Biserica "Sf. Apostoli Petru și Pavel" Brașov • Rezervațiile naturale de flori rare, interviu cu florist Angela Mercea • Prima parcare de bun simț de pe DN1

Călător pe unde și oriunde – Ediția 72. Faceți cunoștință cu Diplodocus, dinozaurul înalt de 11 metri!
Sâmbătă, 17 Aprilie 2021

Astăzi vi-l prezint pe Diplodocus, din familia sauropodelor - cele mai mari creaturi care au existat vreodată pe Pământ. În plus, pentru că se apropie sărbătoarea de Paști, care coincide cu cea de 1 Mai, am găsit și niște oferte turistice faine, sugestii pentru cei care vă gândiți să vă petreceți minivacanța în afara casei, dar în siguranță.

Sumarul ediției: • Interviu cu Adrian Apostu, managerul parcului Dino Parc Râșnov • Oferte pentru minivacanța de 1 Mai și de Paști

Călător pe unde și oriunde – Ediția 70. Karagkouna, poveste grecească pe șnur răsucit
Sâmbătă, 10 Aprilie 2021 , ora 15.03

Începem călătoria noastră de astăzi pe calea undelor mergând pe urmele unei povești grecești "pe șnur răsucit" la Brașov, pentru că în 25 martie (2021) a fost Ziua Națională a Greciei. Oare de ce grecii sparg farfurii de sărbători? Apoi vom intra în întortocheatele galerii ascunse ale cetății noastre de la poalele Tâmpei, care în curând vor primi amprenta modernității datorită proiectului BUM - Brașov Underground Museum.

Sumarul ediției: • Interviu cu George Bogdan Toma, președintele Asocieție Culturale Ermis Brașov, despre expoziția grecească de la Muzeul Civilizației Urbane • Despre catacombele, cu Răzvan Pascu, vicepreședintele Asocțiaie Amural • Vizită la Bastionul Graft

Călător pe unde și oriunde - Ediția 68. Viitorul Parc Natural Brassovia, după modelul german P.N. Pădurea Bavareză
Sâmbătă, 3 Aprilie 2021 , ora 15.03

Ne vom continua drumețiile prin minunatele parcuri naturale ale țării și vom afla ce planuri are administrația locală cu privire la Parcul Natural Brassovia, viitoarea arie protejată din jurul Brașovului, de la primarul municipiului, Allen Coliban.

Sumarul ediției· Interviu Allen Coliban, despre viitorul Parc Natural Brassovia · Pădurea Bavareză Germania · Cetatea Brașovului · Parcuri naționale România

Călător pe unde și oriunde - Ediția 66. La pas prin parcurile naturale și pacurile naționale ale României
Sâmbătă, 27 Martie 2021 , ora 15.03

În România există o mulțime de parcuri naturale și naționale ce sunt recunoscute prin lege ca arii protejate și nu puține sunt incluse în Patrimoniul Mondial UNESCO. În ediția de față a rubricii de turism "Călători pe unde și oriunde" vom vizita câteva...

Fii călător rebel în țara ta! Nu vei regreta!

„Călător pe unde și oriunde”, alături de Camelia Vlad, în fiecare sâmbătă și duminică, de la ora 12.00, pe 93.3 FM!
Camelia Vlad