CCR ar trebui să se pronunţe în privinţa pensiilor magistraţilor
La ședința de anul trecut a CCR s-a constatat lipsa cvorumului.
Articol de Marian Stoica, 16 Ianuarie 2026, 09:22
Vineri este programată ședința Curții Constituționale asupra sesizării formulate de Înalta Curte de Casație și Justiție privind proiectul legii pensionării magistraților, după ce la ședința de anul trecut s-a constatat lipsa cvorumului.
Proiectul pentru care guvernul și-a asumat răspunderea în parlament prevede creșterea etapizată a vârstei de pensionare a magistraților la 65 de ani și un cuantum al pensiei care nu poate depăși 70% din indemnizația netă primită în ultima lună de activitate.
Printre motivele invocate de instanța supremă ca fiind neconstituționale se numără discriminarea magistraților față de alte categorii de beneficiari de pensii de serviciu, încălcarea independenței justiției și prezența unor lacune care fac legea incompatibilă cu standardul de claritate într-un stat de drept.
Înalta Curte de Casație și Justiție a trimis la Curtea Constituțională concluziile unei expertize independente întocmite de un expert contabil autorizat care ar confirma faptul că prin aplicarea proiectului guvernului pensia de serviciu a magistraților va fi mai mică decât cea pe contributivitate.
Tot astăzi, Curtea de Apel București analizează contestația făcută de Silvia Uscov, membră AUR, care susține că numirea la CCR a lui Dacian Dragoș, propus de președintele Nicușor Dan și cea a lui Mihai Busuioc, propus de Senat din partea PSD, nu respectă legea pentru că cei doi nu ar avea vechime de cel puțin 18 ani în activitatea juridică sau în învățământul juridic superior.
CITEȘTE ȘI: Fotbal / Se reia Superliga












