Portalul Sportului Românesc, lansat oficial
Inițiativa urmărește digitalizarea relației dintre sportivi, antrenori, federații, cluburi și autorități.
Articol de Adrian Susanu, 16 Septembrie 2026, 09:07
Brașoveanul Mihai Covaliu a fost prezent la evenimentul organizat de Agenția Națională pentru Sport cu ocazia lansării oficiale a proiectului „Portalul Sportului Românesc”.
Inițiativa urmărește digitalizarea relației dintre sportivi, antrenori, federații, cluburi și autorități, prin dezvoltarea unei platforme care să reunească într-un singur punct principalele servicii din domeniul sportului.
Portalul va permite, printre altele, evidența sportivilor legitimați, eliberarea online a unor documente, certificarea antrenorilor și gestionarea relației cu federațiile și structurile sportive.
Printre serviciile prevăzute se numără Pașaportul Sportivului, Pașaportul Antrenorului și Certificatul de Identitate Sportivă.
Proiectul include și o componentă dedicată patrimoniului sportiv național. Aceasta prevede digitalizarea Galeriei Marilor Sportivi și a arhivei istorice a Agenției Naționale pentru Sport.
Până în prezent, arhiva ANS digitalizată însumează aproximativ 3,2 kilometri liniari de documente. Investiția se ridică la 43.251.304 lei, dintre care aproximativ 32,4 milioane de lei reprezintă finanțare nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională.
Proiectul va avea o perioadă de implementare de 36 de luni și trebuie finalizat până la 14 decembrie 2028, cu o țintă de peste 70.500 de utilizatori anual.













