ACUM:
20.10
Pasaj urban - Dialoguri multiculturale (continuare)
Urmează:
21.00
Sinteza zilei
Apoi:
22.00
Pasaj urban - Dialoguri multiculturale (continuare)

Știri din Brașov Înapoi

Alți 4 urși capturați în Brașov și relocați

Publicat: miercuri, 13 Octombrie 2021 , ora 17.01
Sursa foto: Primăria Municipiului Brașov
Sursa foto: Primăria Municipiului Brașov

În noaptea de marți spre miercuri, în zona străzii Nisipului de Sus, au fost capturați și tranchilizați 4 urși care intrau frecvent în oraș, în zona cartierului Șchei.


Este vorba despre un exemplar matur, de aproximativ 5 ani, și de 3 pui de urs.


După măsurarea și cântărirea celor patru animale capturate, potrivit protocolului, întreaga familie de urși a fost relocată.


Este cea de a doua ursoaică relocată împreună cu puii ei din această zonă, în ultima săptămână.


Capturarea și tranchilizarea animalelor s-au realizat cu sprijinul Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură ,,Marin Drăcea“ și al Asociației ,,Direcția pentru Monitorizarea și Protecția Animalelor”.


În zona cartierului Șchei, unde sunt semnalate cele mai multe incidente pentru că urșii intră deseori și în gospodăriile cetățenilor, Municipalitatea monitorizează alți 4 urși maturi și 5 pui de urs.

De asemenea, Primăria Brașov a demarat procedura de achiziție a echipamentelor și materialelor necesare pentru monitorizarea, capturarea și relocarea urșilor care intră frecvent în oraș. Administrația locală dispune, în acest moment, de 3 camere cu termoviziune, 4 lanterne de mare putere și 8 doze tip spray antiurs, iar săptămâna viitoare, Primăria Brașov va semna contractul de achiziție a două capcane pentru capturarea și transportul urșilor.


În prezent, municipalitatea se folosește de două capcane puse la dispoziție de Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură, acestea fiind amplasate în cartierul Șchei.

Camelia Vlad