ACUM:
17.10
Sens unic (continuare)
Urmează:
18.00
Buletin de știri
Apoi:
18.05
Sens unic (continuare)

Știri din actualitate Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

APIA primește cereri de acordare a sprijinului de urgență pentru sectorul cerealelor și al semințelor oleaginoase

Publicat: luni, 18 Septembrie 2023 , ora 12.40
Sursa foto: arhivă
Sursa foto: arhivă
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) primește cereri de acordare a sprijinului de urgență pentru sectorul cerealelor și al semințelor oleaginoase până la data de 26 octombrie 2023, inclusiv.

Potrivit unui comunicat al instituției, potențialii beneficiari sunt așteptați la Centrele APIA pe a cărui rază teritorială a fost depusă cererea unică aferentă anului 2022, în vederea depunerii acesteia.

Potrivit Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, sprijinul de urgență se acordă pentru suprafețele determinate în urma controalelor administrative la fața locului, potrivit cererii de plată unică pe suprafață depusă în anul 2022, pentru o suprafață de minimum 1ha și pe care sunt culturi precum porumb / orz / floarea – soarelui / rapiță.

Pentru acordarea sprijinului, solicitanții trebuie să depună cererea însoțită de copia documentului cu datele bancare, la centrele APIA din țară.  

Valoarea schemei, reprezentând sprijinul sub formă de grant, este de 2 lei/litru de motorină.

Plata ajutorului de stat va face până la sfârșitul acestui an.  

Resursele financiare pentru acordarea schemei de sprijin se ridică la valoarea de 305 milioane de lei.
Ruxandra Stoica