Multe dintre alimentele tradiţionale ouăle, drobul, carnea de miel şi cozonacul sunt greu digerabile.
Marile rețele comerciale au anunțat un program special de lucru de Paște, până în 6 mai.
Naţionala de hochei pe gheaţă a României şi-a încheiat parcursul la Campionatul Mondial cu o victorie.
Persoanele cu deficiențe de vedere au acum posibilitatea să descopere Cetatea Făgărașului cu ajutorul unei machete tactile.
Concertul va fi susținut de muzicienii Răzvan Popovici (violă), Alexandru Spînu (violă) și Cristiana Mihart (pian). Intrarea...
Știați că Paștele cailor chiar există? Și nu doar ca expresie în limba română cu sensul de ”niciodată”, ci ca sărbătoare în ziua de Înălțare, adică în joia din săptămâna a 6-a după Paște.
Azi, în prima zi de Paște, în Piața Sfatului, a avut loc și...
În zilele de 6 și 7 mai autobuzele de pe liniile 50 și 52, pe...
Mii de brașoveni au participat, la miezul nopții, la slujba...
Prima zi de Paște le aduce copiilor din Brașov o vânătoare de...
Sabrina Voinea a cucerit medaliile de argint în finalele pe aparate la bârnă şi la sol, la Campionatele Europene de...
Universitatea Cluj şi Dinamo Bucureşti au terminat la egalitate, 3-3 (1-1), pe Cluj Arena, într-o partidă din etapa a opta a...
Echipele Ungariei şi Sloveniei au promovat în eşalonul de elită al Campionatului Mondial de hochei pe gheaţă. România a...
Iga Swiatek, numărul 1 mondial, a câştigat turneul WTA 1.000 de la Madrid.
Pilotul olandez Max Verstappen de la Red Bull a fost cel mai rapid în calificările de sâmbătă din Florida şi a obţinut primul...
Real Madrid a câştigat jocul cu Cadiz, iar rivala FC Barcelona a pierdut disputa cu Girona. Astfel Real Madrid este matematic...
Pe circuitul Miami International Autodrome din Miami Gardens, olandezul Max Verstappen de la Red Bull Racing a câştigat cursa...
Filmul „Libertate”, în regia lui Tudor Giurgiu, a primit Trofeul Gopo pentru cel mai bun film de lungmetraj la Gala Premiilor...
Ziua a fost instituită în 1982 pentru a aniversa dansul şi pe fondatorul baletului modern, Jean-Georges Noverre, născut la 29...
Luke Winslow-King a fost numit, în 2008, de Gambit Magazine, cel mai bun artist de blues.
Festivalul Filmului European propune un program generos de 40 de filme de lungmetraj, dintre care 34 în premieră naţională.
Gala Premiilor Gopo, cel mai important eveniment dedicat cinematografiei din România, se întoarce la cea de-a 18-a ediție, pe...
Evenimentul va avea loc la Brașov, mâine, atât la Cinema One, de la ora 19:00 cât și la Cinema City de la ora 20:00.
În fiecare an, la 23 aprilie, se sărbătoreşte Ziua mondială a cărţii şi a drepturilor de autor, la iniţiativa UNESCO,...
La Vocea Brașovului am vorbit despre proiecte locale și naționale de educație antreprenorială.
Mediul de afaceri brașovean are de acum un reprezentat care...
Crește numărul cazurilor de rujeolă, iar Brașovul este...
Mai sunt două săptămâni până la cea mai mare minivacanță din...
Premieră națională la Biblioteca Județeană Brașov! În cadrul...
Floarea Paștelui, Fritilaria Imperialis este originară din Iran, Pakistan, Afganistan și poalele Munților Himalaya.
Tradițiile pascale diferă nu doar de la o regiunea românească la alta, ci și de la o țară la alta. Haideți să mergem în lung...
Trenul de Budapesta, care a plecat vineri seara din capitala Ungariei, va ajunge în București cu o întârziere de peste 230 de...
În România, Paștele este una dintre cele mai mari sărbători, iar fiecare regiune are tradițiile sale.
Ediţia din acest an are loc în umbra războiului din Gaza. În centrul discuţiilor se află participarea Israelului la...
În România, albumul „The Tortured Poets Department” a debutat pe primul loc în topul Spotify și pe primul loc în topul Apple...
Taylor Swift a vândut 2,61 milioane de unităţi de album şi de streaming ale „The Tortured Poets Department” în prima...
Ioana a participat la scrierea și producția fiecărei piese de pe album, alături de alte nume sonore din industrie.
Artiștii au făcut un remake al hitului „King Of My Castle” de la Wamdue Project, din 1997.
Duoul electro-pop Pet Shop Boys a lansat astăzi albumul „Nonetheless”.
Cântecul este un manifest al iubirii care nu moare niciodată.
R3HAB și Jason Derulo colaborează pentru un nou dance-pop crossover pe care sigur vom dansa toată vara.
Tiffany Aris promite că va cuceri scenele internaționale cu ritmurile ei pop împletite cu nuanțe electronice.
„Fortnight” a devenit melodia cea mai difuzată în streaming pe Spotify într-o singură zi.