ACUM:
7.03
Bună dimineața Transilvania (continuare)

Știri din Brașov Înapoi

Brașovul, primul oraș din țară, după Sectorul 6 Bcurești, care va avea o Armată a Salvării Atente a Plasticului

Publicat: luni, 5 Aprilie 2021 , ora 15.45
Sursa foto bucurestifm.ro
Sursa foto bucurestifm.ro

Brașovul este primul oraș din țară, după Sectorul 6 București, care se alătură Programului ASAP de colectare selectivă a deșeurilor în școli. Programul Armata Salvării Atente a Plasticului a fost inițiat de Fundația The Institute și este unul de responsabilitate socială care urmărește să genereze schimbare în comportamentul adolescenților față de plastic, de la utilizare la colectarea selectivă și reciclare.

A fost lansat în iunie 2020, în februarie 2021 a pornit în școlile din sectorul 6 București, iar acum ajunge la Brașov. Astăzi, reprezentanții municipalității brașovene, ai Inspectoratului Școlar și ai Fundației The Institute au semnat un protocol de colaborare pentru implementarea acestuia, începând din anul școlar următor.


Trebuie să existe o infrastructură și administratia locală să pună la dispoziția oamenilor locuri în care pot colecta selctiv, iar oamenii să își dorească să facă acest lucru. Adesea se întâmplă ca oamenii să își dorească și să nu aibă unde. Sau se întâmplă să existe infrastructura, iar oamenii să nu o folosească corespunzător. De data aceasta, în proiectul ASAP, discuția este doar cu o generație de adolescenți și de tineri, în interiorul școlilor din Brașov, se face pe un eșantion de public foarte tânăr care are un viitor lung în față, pentru a duce mai departe acest tip de obișnuință - de a colecta selectiv și, în general, de a fi mai atenți la mediu”, a spus fondatorul programului ASAP, Andrei Borțun.



Programul ASAP se va derula în cele 52 de unități de învățământ din municipiul Brașov.


Concret, școlile vor fi sprijinite să achiziționeze infrastructura de colectare separată a deșeurilor reciclabile, dacă au nevoie, va mai fi o campanie de educare a elevilor cu vârste între 14 și 19 ani și, în paralel, vor fi colectate și corelate datele privind colectarea pe fracții, de la operatorul de salubritate.


România se află pe locul 26 din cele 27 de țări membre ale Uniunii Europene în ceea ce privește rata colectării și reciclării deșeurilor municipale.


Inițiatorii proiectului vor ca până în 2025, programul să fie implementat în toate școlile din țară.

Adina Chirvasă