ACUM:
19.03
Pasaj urban - Dialoguri multiculturale
Urmează:
20.00
Radiojurnal
Apoi:
20.10
Pasaj urban - Dialoguri multiculturale (continuare)

Știri din Brașov Înapoi

Crucea Caraiman, resfințintă de Sfântul Andrei

Publicat: sâmbătă, 28 Noiembrie 2020 , ora 15.41

Începute cu doi ani în urmă, lucrările de reabilitate a Crucii comemorative a Eroilor Români din Primul Război Mondial - monument istoric situat în Munții Bucegi, la o altitudine de 2.291, în apropiere de Vârful Caraiman - au fost terminate cu opt luni mai devreme față de termenul din contract. Lucrările, realizate din fonduri europene, au fost contractate de Ministerul Apărări Naționale, în calitate de administrator legal al monumentului.

Astfel, în contextul manifestărilor organizate cu prilejul sărbătoririi Zilei Naționale a României, luni, 30 noiembrie, de Sf. Andrei - ocrotitorul României, începând cu ora 12.00, Ministerul Apărării Naționale organizează ceremonialul militar și religios de resfințire a monumentului. La activitate, care va fi organizată cu respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii noului coronavirus, vor participa militari din toate unitățile de vânători de munte ale Armatei României, care vor purta steagurile de identificare ale acestora. Evenimentul va fi transmis în direct pe pagina de Facebook a Ministerului Apărării Naționale.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Apărării Naționale, lucrările executate au constat în sablarea tronsoanelor metalice, a soclului și platformei de acces la monument și acoperirea anticorozivă a întreagii structuri metalice. De asemenea, au fost finalizate amenajările interioare, au fost montate lămpile electrice și instalațiile interioare de iluminat și a fost realizată instalația de ventilație în subsol. În seara zilei de 14 septembrie 2020, de sărbătoarea Sfintei Cruci, luminile au fost aprinse pentru prima dată pe Cruce după începerea lucrărilor de restaurare.

A fost amenajat și un spațiu tehnic în care au fost amplasate bazine de colectare a apei de ploaie și un generator ce va permite menținerea unei temperaturi constante în cele două camere unde au fost amenajate săli de expoziții.

Astfel, la etaj, prin imagini, este rememorată construcția monumentului, ce a început în urmă cu 92 de ani, iar la parter este amenajată o expoziție dedicată Primului Război Mondial, eroilor neamului și bătăliilor de pe Valea Prahovei.
Camelia Vlad