ACUM:
0.00
Transilvania by night
Urmează:
6.00
Agenda Zilei
Apoi:
7.00
Buletin de știri

Știri din sport Înapoi

CSM București a cucerit Supercupa României la handbal feminin

Publicat: miercuri, 24 August 2022 , ora 10.28
Sursa foto: Facebook / CSM București
Sursa foto: Facebook / CSM București

CSM București a cucerit Supercupa României la handbal feminin, după ce a învins-o pe Rapid București cu scorul de 28-26 (13-16), în Sala Polivalentă din Capitală.

CSM București, deținătoarea Cupei României, și-a trecut în palmares a patra Supercupă.

Neagu și compania au făcut o primă repriză bună. Au condus de la început, dar, pe final, Rapid, care a jucat prima dată pentru acest trofeu, a speculat unele sincope în jocul „tigroaicelor” și a intrat la cabine în avantaj de trei goluri, scor 16-13.

În partea secundă, CSM București a revenit și a făcut diferența în ultimele 15 minute, închizând tabela la scorul de 28-26.

Cele mai bune marcatoare de la CSM București au fost Malin Aune cu 7 goluri înscrise și Cristina Neagu, cu 6 reușite.

Pentru campioana României, cele mai eficiente jucătoare au fost Orlane Kanor, cu 6 goluri marcate și Alexandra Lacrabere, cu 5 reușite.

Cele două rivale se vor înfrunta din nou duminică, în Sala Rapid, în prima etapă a Ligii Naționale.

Răzvan Țirea