ACUM:
18.00
Buletin de știri
Urmează:
18.03
Weekend împreună - Repriza a 2-a (continuare)
Apoi:
19.00
Buletin de știri

Știri din Brașov Înapoi

Curs de operatori PC oferit de Camera de Comerț și Industrie Brașov

Publicat: joi, 17 Septembrie 2020 , ora 14.35
Sursa foto arhivă
Sursa foto arhivă

De marți, 22 septembrie, brașovenii care vor să obțină o diplomă de operatori PC pot urma cursurile oferite de Camera de Comerț și Industrie Brașov.


Cursul „Operator introducere, validare și prelucrare date” se adresează tuturor persoanelor care doresc să se specializeze în utilizarea calculatoarelor, a sistemelor de operare, aplicațiilor și accesoriilor, editarea și procesarea textelor, realizarea tabelelor și graficelor, utilizarea funcțiilor, realizarea prezentărilor, protecția datelor, poșta electronică și utilizarea browserelor de Internet.


Este unul din cele mai solicitate cursuri pe piața muncii pentru că oferă toate abilitățile necesare desfășurării activității care implică utilizarea calculatoarelor. Cursul cuprinde pachetul Microsoft Office, procesare de date, baze de date, procesare de texte, grafice, utilizarea internetului, astfel încât, cei care finalizează cursul vor avea toate cunoștințele necesare pentru a face față operațiunilor din cadrul companiilor. Cursul ține o lună de zile și se finalizează cu diplomă emisă de Ministerul Muncii și Ministerul Educației”, a spus reprezentantul Camerei de Comerț și Industrie Brașov, Adrian Rogoz.

Camera de Comerț si Industrie Brașov, prin Departamentul de Formare Profesională, a oferit până în prezent cursuri de formare profesionlă la peste 25.000 de persoane. Acestea au beneficiat de experiența de peste 25 de ani a echipei și de profesionalismul celor 120 de formatori cu care colaborează Camera.

Sorin Țârcă