ACUM:
21.00
Pop Star
Urmează:
23.00
Transilvania by night
Apoi:
0.00
Transilvania by night

Știri din sport Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

Emoții pentru organizatorii etapei de sărituri cu schiurile de la Râșnov

Publicat: miercuri, 7 Februarie 2024 , ora 13.02
Sursa foto: arhivă / Primăria Râșnov
Sursa foto: arhivă / Primăria Râșnov
Emoții pentru organizatorii etapei din Cupa Mondială de sărituri cu schiurile de la Râșnov.

Din cauza termperaturilor extrem de ridicate pentru această perioadă a anului,  zăpada necesară pentru amenajarea trambulinei de pe Valea Cărbunării se topește.

Cele mai bune săritoare din lume vin și în acest an la Râșnov, pentru obișnuita etapă din România, iar organizatorii se bazează acum pe o răcire a vremii înainte de competiție pentru a mai produce zăpadă.

“Săptămâna aceasta vor fi temperaturi mari, dar în săptămâna următoare, în săptămâna competițională, vor începe să scadă și vor ajunge undeva la 0 și +4 grade Celsius ziua, așa că, dacă e nevoie, poate mai reușim să aducem din alte zone zăpadă, pentru că nu știu dacă mai putem produce la aceste temperaturi”, a spus secretarul general al Federației Române de Schi Biatlon, Puiu Gaspar.

În acest an amenajarea trambulinei se va face și cu ajutorul unui expert italian, care sosește săptămâna viitoare la Râșnov.

Etapa de Cupă Mondială la sărituri cu schiurile feminin are loc în perioada pe 17 și 18 februarie.
Adrian Susanu