Știri din Brașov Înapoi
Factura pentru încălzirea școlii, de la 14.000, la aproximativ 80.000, într-o lună. Autoritățile vor să reducă unitățile școlare în sistemul centralizat


Fenomenul „factura la încălzire” a
lovit, din plin, și în școlile din oraș. Potrivit directorului
Serviciului Public Local de Termoficare (SPLT), din cadrul Primăriei
Brașov, Mircea Marin, dacă în decembrie, factura pentru consumul
din noiembrie la o școală nebranșată în sistem era de 14.000 de
lei, pentru luna următoare, factura este de peste 7 ori mai mult.
„Facturi
îngrozitori de mari au venit la instituțiile
publice. Vă dau
un exemplu, pentru luna trecută la o anumită
școală a venit
undeva la 14.000 de lei pentru anul
trecut, iar pentru luna asta a venit undeva
la 80.000 de lei factura. Nu e branșată, are centrală proprie”, a
explicat directorul SPLT Brașov, Marin Marin.
Intenția
municipalității este ca, treptat, să readucă, măcar o parte din
instituțiile școlare, în sistemul centralizat. Tocmai pentru a
evita astfel de facturi, pe care le suportă Primăria.
„Am
identificat un număr de instituții – mă refer la grădinițe și
școli - care pe vremuri au avut branșament la SACET. Am verificat
starea tehnică a acestor branșamente, se impun anumite reparații,
dar sunt modice. Vom face o acțiune de rebranșare a instituțiilor
fără a le dezafecta centralele proprii. Acestea rămân pe post de
backup. Dacă avem vreo avarie în sistem sau revizii programate,
dânșii vor putea să își asigure necesarul de căldură din surse
proprii, din centrala proprie. Undeva în jur de 21 de unități sunt
avute în vedere”, a adăugat Mircea Marin.
Directorul
SPLT speră ca jumătate din acestea să fie branșate, până la
intrarea în următorul sezon rece. Lucrările vor fi făcute în
regie proprie.
În
prezent, la sistemul centralizat sunt racordate unități precum
Colegiul Național de Informatică „Girgore Moisil”, Colegiul
Mircea Cristea, Școala Gimnazială nr. 13 sau Grădinița nr. 30.